Rusia salvează sectorul turistic al grecilor
Veşti proaste primim zilnic din Grecia: proteste, transporturi paralizate, muzee închise şi chiar trei morţi, în confruntările de săptămâna trecută, de la Atena.
Ştirile despre anularea excursiilor şi vacanţelor europenilor şi americanilor în Republica Elenă abundă în presa din întreaga lume.
Turiştii ruşi nu se tem, însă, de protestele şi de agitaţia în creştere din Grecia. Spre deosebire de europeni şi americani, care s-au înghesuit să-şi anuleze călătoriile turistice în Elada, ruşii se comportă chiar pe dos. Potrivit experţilor, dacă situaţia din ţară nu revine la normal, industria turismului din Grecia poate intra în stare critică. Sectorul turistic reprezintă una din principalele surse de venit ale ţării. În 2009 s-a ridicat la 15 la sută din PIB, adică 35 de miliarde de euro.
În faţa crizei greceşti, turiştii ruşi rămân calmi. În timp ce la agenţiile de turism din Marea Britanie cererea de bilete pentru Grecia este foarte scăzută, la cele din Rusia s-a înregistrat o creştere cu 10, chiar 20 la sută mai mult faţă de anul trecut. Un studiu al companiei STR Global, din Germania, arată că numărul de călătorii pentru această vară rezervate pentru Grecia a scăzut cu 6% faţă de anul trecut. Aşa se prezintă situaţia, deşi operatorii de turism europeni au scăzut tarifele pentru vacanţele în insulele greceşti cu 20-30 la sută, iar preţurile în Rusia, pentru aceeaşi destinaţie, au rămas neschimbate, chiar şi pe timp de criză.
Pentru ruşi, avantajul îl constituie preţul mic al pachetelor de vacanţă în Grecia. Aceasta şi din cauza problemelor întâmpinate de moneda europeană. În ultimele nouă luni, moneda euro s-a situat în jurul valorii de 46 de ruble pentru un euro, iar de la mijlocul săptămânii trecute este de 38,68 de ruble pentru un euro.




















































