Reuniune de urgență la ONU: peste 40 de ţări, inclusiv SUA, şi-au exprimat îngrijorarea privind incursiunile dronelor ruse în Polonia

0
Publicat:

Statele Unite și aliații occidentali și-au exprimat vineri, la o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, profunda îngrijorare față de incursiunea dronelor rusești în Polonia, acuzând Moscova de încălcarea dreptului internațional și a Cartei ONU.  

Dronele rusești care au pătruns în Polonia au ridicat îngrijorări la ONU / Sursa foto: TVP World
Dronele rusești care au pătruns în Polonia au ridicat îngrijorări la ONU / Sursa foto: TVP World

SUA ȘI alte 39 de state ale lumii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la pătrunderea dronelor rusești în Polonia

Statele Unite s-au alăturat vineri aliaţilor occidentali într-o declaraţie comună la o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU în care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la incursiunea cu drone a Rusiei în Polonia şi au acuzat Moscova de încălcarea dreptului internaţional şi a Cartei fondatoare a ONU, informează Reuters, citată de Agerpres. 

"Suntem aici pentru a ne exprima profunda îngrijorare şi a atrage atenţia comunităţii internaţionale asupra unei alte încălcări flagrante a dreptului internaţional şi a Cartei ONU comise de Rusia", a declarat reporterilor Marcin Bosacki, înaintea reuniunii, care a avut loc la solicitarea ţării sale.   

"Această reuniune a fost cerută deoarece acţiunile nesăbuite ale Rusiei reprezintă nu doar o încălcare a dreptului internaţional, ci şi o escaladare destabilizatoare care aduce întreaga regiune mai aproape de conflict decât oricând în ultimii ani", a adăugat el, citind o declaraţie în numele a aproximativ 40 de ţări, inclusiv cele 26 de state membre ale Uniunii Europene, Ucraina, Statele Unite, Japonia şi Canada. 

"Profităm de această ocazie pentru a reitera apelul nostru adresat Federaţiei Ruse de a înceta, fără întârziere, războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, de a renunţa la orice alte provocări şi de a-şi respecta obligaţiile consacrate în Carta ONU", a insistat el. "Escaladarea nu poate duce la pace", a avertizat înaltul oficial polonez. 

Statele Unite promit că vor apăra „fiecare centimetru al teritoriului NATO”

Declaraţia, citită de secretarul de stat polonez Marcin Bosacki înaintea reuniunii de urgenţă, a cerut, de asemenea, Rusiei să oprească "războiul său de agresiune împotriva Ucrainei" şi să se abţină de la alte provocări. 

La rândul lor, Statele Unite au transmis vineri Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite că vor "apăra fiecare centimetru al teritoriului NATO"

"Statele Unite sunt alături de aliaţii noştri din NATO în faţa acestor încălcări alarmante ale spaţiului aerian", a declarat ambasadoarea interimară a SUA la ONU, Dorothy Shea, în faţa organismului format din 15 membri. 

Remarcile lui Shea par să aibă ca scop liniştirea aliaţilor din NATO ai Washingtonului, după ce preşedintele american Donald Trump a declarat joi că presupusa incursiune a dronelor Rusiei în Polonia ar fi putut fi o greşeală, comentează Reuters. 

Shea a menţionat totodată că Rusia şi-a intensificat campania de bombardamente împotriva Ucrainei de când Trump s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin în Alaska, ca parte a încercării republicanului de a media încheierea războiului de peste trei ani al Moscovei din Ucraina. 

"Aceste acţiuni, cărora li se adaugă acum încălcarea spaţiului aerian al unui aliat al SUA - intenţionat sau nu - arată o imensă lipsă de respect faţă de eforturile de bună-credinţă ale SUA de a pune capăt acestui conflict", a spus Shea. 

  "Ştim, şi repet, ştim că nu a fost o greşeală", a insistat Marcin Bosacki în faţa Consiliului de Securitate. El a arătat fotografii cu o dronă doborâtă, subliniind litere ruseşti pe părţi ale acesteia. "Polonia nu se va lăsa intimidată", a adăugat el. 

Ambasadorul Sloveniei la ONU, Samuel Zbogar, a încercat încercat la rândul său să demonteze sugestia că incursiunea dronelor ar fi putut fi o greşeală, declarând consiliului: "Sunt acte agresive şi periculoase, deoarece este greu de imaginat că atât de multe drone au zburat la o asemenea adâncime deasupra teritoriului polonez, fără intenţie". 

Polonia, prima țară NATO care a recurs la puterea de foc împotriva Rusiei

Polonia a doborât miercuri, în spaţiul său aerian, presupuse drone ruseşti, cu sprijinul aeronavelor aliaţilor săi din NATO, fiind prima dată când se ştie că un membru al alianţei militare occidentale a recurs la puterea de foc în timpul războiului Rusiei din Ucraina. Rusia a declarat că forţele sale atacau Ucraina în momentul incursiunilor dronelor şi că nu au intenţionat să lovească ţinte din Polonia. 

"Nu au existat ţinte pe teritoriul polonez", a declarat ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, în faţa Consiliului de Securitate. "Raza maximă de acţiune a dronelor utilizate în acest atac nu a depăşit 700 de kilometri, ceea ce face fizic imposibil ca acestea să ajungă pe teritoriul polonez", a susţinut el. 

El a mai declarat că Moscova este dispusă să discute cu Polonia "dacă partea poloneză este într-adevăr interesată să reducă tensiunile, mai degrabă decât să le sporească". 

Nebenzia a respins totodată "izbucnirea isterică" a ţărilor Uniunii Europene, care, a spus el, au cedat încercărilor Ucrainei de a extinde conflictul dincolo de graniţele sale, potrivit EFE. 

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite