Video Neglijență fatală: gestul care ar fi transformat petrecerea de Revelion într-o tragedie cu zeci de morți într-o stațiune elvețiană
0Aproximativ 40 de persoane au murit și peste 100 au fost rănite în urma exploziei urmate de un incendiu devastator produs în noaptea de Revelion într-un bar din stațiunea elvețiană de lux Crans-Montana, una dintre cele mai exclusiviste destinații de schi din Alpi. Incidentul a avut loc în jurul orei 01:30 ora locală (02.30 ora României), în barul Le Constellation, situat în centrul orașului alpin, în timpul petrecerii de Anul Nou.

Printre victime se află și turiști străini, potrivit autorităților locale. Imagini publicate de presa elvețiană arată clădirea cuprinsă de flăcări și un număr mare de echipaje de intervenție mobilizate în zonă.
Potrivit cotidianului elvețian Le Nouvelliste, surse din anchetă vorbesc despre „un bilanț greu”, cu „aproximativ 40 de morți și 100 de răniți”. Un medic aflat la fața locului, citat de publicația Blick, a declarat că numărul victimelor ar putea fi „de ordinul zecilor”.
Martori: focul ar fi pornit de la o scânteie care a ajuns la tavan
Mai mulți martori au relatat pentru presa franceză și elvețiană că incendiul ar fi izbucnit după ce un chelner, aflat pe umerii unui coleg, transporta niște artificii aprinse prea aproape de tavan.
„În timpul serii, un chelner s-a urcat pe umerii unui alt chelner. Ținea o lumânare de tort, foarte aproape de tavan, iar tavanul a luat foc în câteva minute”, a declarat o supraviețuitoare pentru postul francez BFM.
O altă femeie a povestit pentru Daily Mail: „Scara care ducea afară din club era extrem de îngustă. A fost o îmbulzeală uriașă. Noi am reușit să ieșim la timp.”
Panică, îmbulzeală și fum dens
Comandantul poliției, Frédéric Gisler, a confirmat că incendiul „a pornit în subsolul barului” și că s-a produs o busculadă în momentul în care oamenii au încercat să iasă pe singura scară de evacuare.
O altă martoră, Emma, a declarat că focul ar fi pornit după ce oamenii sărbătoreau cu sticle de șampanie în care erau aprinse artificii: „Unele sticle erau foarte aproape de tavan și acesta a luat foc. Întreg tavanul era în flăcări, iar focul s-a extins extrem de rapid. S-a întâmplat în câteva secunde. Am fugit afară, țipând și plângând.”
Victoria a oferit și ea o mărturie similară: „Lumânările de artificii dintr-o sticlă de șampanie au provocat explozia. Tot tavanul barului a luat foc.”
„Toate ferestrele erau negre, opace, din cauza fumului”, a adăugat ea, precizând că mulți oameni s-ar fi sufocat. „Unii au spart geamurile ca să intre aer. Încă tremur. Mulți plângeau când ieșeau. A fost panică generală.”
Albane, aflată și ea în bar, a descris haosul: „Era arhiplin când a izbucnit incendiul. A fost clar un accident.”
Adrien, un alt martor, a spus: „Am văzut oameni spărgând geamuri, alergând și țipând. Părinți care veneau în grabă cu mașinile. A fost ca într-un film de groază.”
Autoritățile: „A fost o explozie a cărei cauză nu a fost încă stabilită.”
Deși unele relatări indică folosirea artificiilor, poliția spune că această ipoteză nu este, deocamdată, confirmată.
„A fost o explozie a cărei cauză nu a fost încă stabilită”, a declarat Gaetan Lathion, purtător de cuvânt al poliției din cantonul Valais.
În bar se aflau aproximativ 100 de persoane, deși capacitatea maximă este de 300, plus încă 40 pe terasa exterioară.
Un medic din cadrul serviciului de salvare elvețian a declarat pentru presa locală că spitalele sunt „copleșite de pacienți cu arsuri”.
Un turist din New York a filmat flăcările portocalii care ieșeau din clădire și a declarat pentru AFP că a văzut oameni „alergând și țipând în întuneric”.
„Mai multe persoane și-au pierdut viața, iar altele au fost rănite”, se arată într-un comunicat al poliției, care descrie incidentul drept „grav” și precizează că „o intervenție majoră este în desfășurare”.
Zeci de ambulanțe și elicoptere mobilizate
Ministerul de Externe al Italiei a transmis, citând poliția elvețiană, că aproximativ 40 de persoane au murit. Autoritățile elvețiene au evitat să ofere o cifră exactă, vorbind doar despre „zeci” de victime. Unele dintre acestea sunt cetățeni străini, a confirmat Stéphane Ganzer, șeful securității cantonului Valais.
În total, au fost mobilizate 10 elicoptere și 40 de ambulanțe. La câteva ore după incident, ambulanțele se aflau încă în fața barului, iar geamurile clădirii erau sparte. Presa locală a relatat că „mirosul de ars persistă în aer”.
Un apel telefonic de urgență a fost înregistrat la ora 01:31 ora locală (02.31 ora României), cu raportări de fum. Patru elicoptere au transportat răniți către spitale din Sion, Lausanne, Geneva și Zurich. Aproximativ 150 de salvatori au intervenit la fața locului.
Anchetă penală: ipoteza unui atac terorist, exclusă
Procurorul Béatrice Pilloud a declarat că explozia este tratată drept un incendiu, nu un atac: „Nu știm încă exact cauza incendiului, dar am exclus ipoteza unui atac terorist. A fost un incendiu urmat de un fenomen de tip flash-over, când aerul se încălzește și provoacă detonări.”
Ea a adăugat: „În ceea ce privește artificiile, este prea devreme să comentăm. Din respect pentru victime și familiile lor, cerem să nu se facă speculații.”
Autoritățile au precizat că identificarea victimelor va dura „mai multe zile”. O linie telefonică de urgență și un centru de primire au fost deschise pentru familiile care caută informații despre cei dragi.
„O noapte care ar fi trebuit să fie de sărbătoare s-a transformat într-un coșmar tragic, cu un număr foarte mare de victime”, a declarat Mathias Reynard, șeful guvernului cantonal.
Spitalele din vestul Elveției au lansat un apel către populație: „Vă rugăm să dați dovadă de solidaritate și să evitați activitățile riscante pe 1 ianuarie.”
Stațiunea Crans-Montana, una dintre cele mai cunoscute destinații de schi din Europa, se află acum în stare de șoc, iar comunitatea locală se pregătește pentru zile de doliu.























































