„Răul e făcut”. Criza globală a petrolului a schimbat pentru totdeauna lumea, spune șeful Agenției Internaționale pentru Energie

0
0
Publicat:

Criza petrolului declanșată de războiul din Iran a schimbat definitiv industria combustibililor fosili, determinând statele să-și piardă încrederea în hidrocarburi și să accelereze tranziția spre energie regenerabilă și nucleară, a declarat Fatih Birol, directorul Agenției Internaționale pentru Energie.

Fatih Birol FOTO: X
Fatih Birol FOTO: X

Fatih Birol, directorul executiv al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), a mai spus că, în ciuda presiunilor, Regatul Unit ar trebui să renunțe la o mare parte din potențiala extindere a exploatărilor din Marea Nordului.

Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului The Guardian, Birol a declarat că un efect major al războiului Statelor Unite și Israelului împotriva Iranului este că statele își vor pierde încrederea în combustibilii fosili, iar cererea pentru aceștia va scădea.

„Percepția lor asupra riscului și fiabilității se va schimba. Guvernele își vor revizui strategiile energetice. Va exista un impuls semnificativ pentru energiile regenerabile și energia nucleară, precum și o accelerare a trecerii către un viitor mai electrificat”, a spus el. „Iar acest lucru va afecta piețele principale ale petrolului.”

Birol a spus că nu există cale de întoarcere din această criză: „Vaza s-a spart, răul e făcut – va fi foarte greu să lipești cioburile la loc. Aceasta va avea consecințe permanente asupra piețelor energetice mondiale pentru anii care vin.”

Deși s-a concentrat pe imaginea de ansamblu a deficitelor și a cererii viitoare, șeful AIE a recomandat și prudență în privința potențialelor planuri ale Regatului Unit. Industria petrolieră și aliații săi au cerut intensificarea forajelor în Marea Nordului, inclusiv aprobarea exploatării zăcămintelor Jackdaw și Rosebank, care au obținut licențe de explorare, dar nu și autorizații de producție.

„Decizia aparține guvernului, dar aceste zăcăminte nu ar schimba prea mult din punct de vedere al securității energetice a Regatului Unit și nici nu ar influența prețul petrolului și gazelor. Nu ar face nicio diferență semnificativă în această criză”, a declarat Birol.

De asemenea, a avertizat împotriva acordării de licențe de explorare pentru noi zăcăminte, din motive pur comerciale.

Nu vor furniza cantități semnificative de petrol și gaze timp de mulți ani de acum încolo”, a spus Birol. „Nu vor reduce facturile, Regatul Unit va rămâne un importator semnificativ, dependent de prețurile piețelor internaționale. Nu vorbesc nici măcar despre efectele asupra schimbărilor climatice – doar din punct de vedere comercial, o investiție majoră în explorare s-ar putea să nu aibă sens economic.”

Extensiile de legătură (tiebacks), prin care se extinde raza de acțiune a zăcămintelor deja exploatate, sunt o altă poveste, a adăugat el – acestea ar trebui să meargă înainte.

Într-un interviu amplu, Birol a declarat că perspectiva viitoare radical schimbată deschide oportunități extinse pentru energia regenerabilă, dar aduce și pericole care ar putea devia de pe traiectorie progresul climatic. Ca șef de lungă durată al organismului global de supraveghere energetică, este una dintre cele mai influente voci pe lângă guvernele lumii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite