Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, cumpără un apartament familiei din Galați afectate de drona rusească: „Cazul dumneavoastră ne-a impresionat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gest impresionant al Rominei Gingașu, soția lui Piero Ferrari, pentru familia din Galați care a rămas fără locuință după ce o dronă rusească a lovit blocul în care locuia. Impresionată de drama mamei și a fiului său de 14 ani, antreprenoarea a decis să le cumpere un apartament, oferindu-le șansa unui nou început, după noaptea de coșmar care le-a schimbat viața.

Blocul afectat de drona rusească Foto: Administrația Prezidențială

Familia din Galați a trecut prin momente dramatice după ce o dronă a lovit blocul în care locuia, provocând incendii și distrugeri majore. 

Femeia a povestit că s-a trezit brusc în urma unui zgomot puternic și a văzut holul apartamentului în flăcări. Inițial, a crezut că este vorba despre un cutremur sau un scurtcircuit, fără să realizeze că locuința fusese lovită de o dronă.

„Am început să strig copilul. Nu mă auzeam bine nici pe mine. I-am repetat întruna: «Ieși afară!». Molozul blocase o parte din apartament, iar pe hol erau flăcări. Am mers prin foc ca să ajung la el și să-l scot afară”, a relatat femeia, într-un interviu pentru Digi 24.

Potrivit mărturiei sale, ușa de la intrare era blocată de resturile căzute din tavan. Cu eforturi mari, a reușit să o deschidă și să ajungă la fiul său, care striga că îl doare și că nu poate ieși.

„Nu mai conta cât mă ardeam. Trebuia să-l scot. L-am împins înainte și am reușit să ajungem pe scara blocului”, a spus aceasta.

Cei doi au fost găsiți ulterior de pompieri și transportați la spital. Deși rănile fizice sunt în curs de vindecare, trauma psihologică rămâne profundă.

Un nou început oferit de Romina Gingașu

Impresionată de drama familiei, Romina Gingașu a luat legătura cu mama și i-a oferit sprijin concret: achiziționarea unui apartament în care să poată locui împreună cu fiul său.

„Cazul dumneavoastră ne-a impresionat și am vrut să fim alături de dumneavoastră. Pentru mine a fost și ceva sentimental, pentru că și eu am fost crescută doar de mama mea. Vreau să vă bucurați de acest apartament și să vă creșteți copilul în liniște”, i-a spus antreprenoarea, potrivit publicației citate. 

Romina Gingașu și Piero Ferrari FOTO: arhivă, adevărul
Romina Gingașu și Piero Ferrari FOTO: arhivă, adevărul
Furie la Galați după explozia dronei care a rănit civili și a provocat panică: „Rușii au rămas porci! De ce nu a fost doborâtă?”

Victima a mărturisit că gestul a venit într-un moment în care nu știa cum își va reconstrui viața.

„Mulțumesc foarte mult, recunosc că nu mă așteptam, mă pregăteam să văd ce fac”, a declarat femeia. 

„Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva”

Femeia spune că încă tresare la orice zgomot puternic și că își dorește doar liniște pentru ea și pentru copilul său.

„Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva. Chiar a fost rău. Mi-aș dori să se termine războiul și să nu mai existe astfel de incidente. Eu nu țin partea nimănui, vreau doar liniște și umanitate”, a afirmat aceasta pentru Digi 24.

Primarul orașului Galați, Ionuț Pucheanu, a transmis un mesaj de mulțumire publică pentru gestul de solidaritate al româncei stabilite în străinătate.

„Sunt în viață momente grele, dar urmate de gesturi minunate. După drama prin care a trecut familia de la blocul BR din cartierul Mazepa, astăzi ne bucurăm de o veste extraordinară. Doamna Romina Gingașu, româncă stabilită în străinătate, ne-a anunțat că îi oferă acestei familii un apartament nou. Pur și simplu”, a transmis edilul.

Primarul a subliniat că ajutorul oferit depășește valoarea materială a donației și reprezintă un semn de speranță pentru cei afectați de tragedie.

„În numele comunității gălățene, îi mulțumesc doamnei Romina Gingașu pentru un gest de o generozitate rară. Sunt fapte care nu repară doar ziduri distruse, ci și suflete încercate. Sunt gesturi care ne arată că solidaritatea și omenia sunt mai puternice decât orice”, a mai spus Ionuț Pucheanu.

Acesta le-a mulțumit și gălățenilor care s-au mobilizat pentru a sprijini familia rămasă fără casă.

„Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost și sunteți alături de această familie. Ați demonstrat încă o dată că facem parte dintr-o comunitate unită! Galațiul merge mai departe”, a concluzionat primarul.

În prezent, atât mama, cât și fiul său se recuperează după experiența traumatică. 

Reamintim că o dronă rusească s-a prăbușit în noaptea de 28 spre 29 mai, peste un bloc de locuințe din Galați, provocând o explozie și un incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. În urma incidentului, o mamă și un copil au ajuns la spital, iar aproximativ 70 de locatari au fost evacuați.

Considerat cel mai grav incident produs pe teritoriul României de la începutul războiului din Ucraina, evenimentul a determinat convocarea de urgență a unei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite