Masacrul din Mazar: Cine este vinovat?

Tragedia din Mazar-i-Sharif, unde şi-a pierdut viaţa şi românul Filaret Moțco, victimă a fundamentalismului religios, este expresia unei societăţi traumatizate, unde agresiunea constantă marchează existenţele localnicilor, convingându-i de un singur lucru: violenţa este singurul răspuns.

„Mulţimea de fundamentalişti habotnici din Mazar-e-Sharif, pentru care toate persoanele aflate în clădirea Naţiunilor Unite – precum cei 10 voluntari măcelăriţi în luna august a anului trecut în provincia Badakhshan,sau voluntarul scoţian răpit peste o lună din provincia Kunar şi ucis în timpul unei tentative eşuate de salvare – nu erau agenţii reconstrucţiei şi ajutorului, ci simboluri ale Occidentului necredincios, emisari ai forţelor invadatoare?

Sau mulţimea de fundamentalişti habotnici condusă de pastorul Terry Jones din Gainesville, Florida, la 12.000 de km depărtare, a căror acţiune xenofobă de ardere a Coranului i-a înfuriat pe afgani?

Sau, poate, conflictul îngrozitor ce durează de un deceniu între două forţe, NATO şi insurgenţa talibană, care a convins o naţiune învinsă de disperare că violenţa este ultima şi singura soluţie împotriva insultei?”, caută, retoric, răspunsuri, Anna Badkhen, jurnalistă şi autoare alcărţilor Peace Meals şi Waiting for the Taliban, într-un editorial pentru FP.

[...]

„Îmi amintesc o conversaţie cu A., purtată în urmă cu o lună. Priveam la televizor evenimentele din Japonia: vedeam maşinile luate de apă lovindu-se de yachturi şi casele prăbuşindu-se. Mi se părea extrem de neplăcut să priveşti: oamenii mureau în timp ce priveam, iar noi, la mii de kilometri depărtare, nu puteam face nimic.

Amicul meu şi-a aprins o ţigare şi a spus: <<Când aveam 18 ani, conduceam o dubiţă iar talibanii îmi ordonaseră să duc cadavrele din linia frontului la morgă. Căram în jur de 20 de trupuri în fiecare zi. Majoritatea erau cadavrele talibanilor ucişi. Le aruncam în curtea morgii şi apoi mă întorceam să iau altele.>>

Nu era ceva lipsit de sens: A. răspundea traumei mele impersonale cu o experienţă directă. Acum el asistă cu durere la o altă baie de sânge. O altă atrocitate ce se adaugă cicatricilor unui oraş nevindecat.”