Video Japonia a lansat un nou submarin din clasa Taigei în fiecare an din 2020 încoace VIDEO
0Japonia pare să se pregătească tot mai intens de un conflict în zona sa și lansează la apă pe bandă rulantă submarine de atac „Big Whale”.
În octombrie, Kawasaki Heavy Industries a lansat cel mai nou submarin al Japoniei în cadrul unei ceremonii la șantierul naval din Kobe, Japonia. Numit JS Raigei („Balena Tunetului” în japoneză), submarinul de atac diesel-electric este a patra navă din clasa Taigei, care se traduce prin „balenă mare”.
Lansarea sa are loc aproape exact la un an de la lansarea celui de-al treilea submarin din clasa Taigei, JS Jingei. Cu un timp record de construcție de aproximativ doi ani fiecare, Japonia a lansat un nou submarin din clasa Taigei în fiecare an începând cu 2020.
Conform Business Insider această cadență de fabricație demostrează hotărârea Japoniei de a-și moderniza flota de submarine cu o nouă clasă de submarine diesel-electrice considerate ca fiind una dintre cele mai bune din lume. „Dispunând de o serie de noi tehnologii și inovații, submarinele din clasa Taigei au fost concepute în mare parte pentru a se apăra de amenințarea foarte reală și tot mai mare reprezentată de marina chineză și se așteaptă să joace un rol esențial în vânătoarea navelor de război chineze în cazul izbucnirii unui război”, arată publicația citată de Yahoo News.
Actuala flotă a Chinei, care numără aproximativ 59 de submarine, include aproximativ 10 nave de atac din clasa Kilo modernizate, 12 tip 039 și 21 tip 039A. Forța include, de asemenea, șase submarine de atac cu propulsie nucleară de tip 093/093A și șase submarine cu rachete balistice cu propulsie nucleară tip 094.
În 2010, la un an după punerea în funcțiune a primului submarin din clasa Sōryū, Japonia a dezvăluit planurile de a-și crește flota de submarine de la 16 la 22 de nave. Militarii japonezi au adoptat tehnologia bateriilor litiu-ion (Li-ion) care sunt capabile să stocheze de două ori mai multă energie decât bateriile cu plumb-acid. Pentru submarine, acest lucru înseamnă accelerații și viteze maxime mai mari, mai mult timp sub apă, mai puțină întreținere, timpi mai scurți de reîncărcare, niveluri mai scăzute de zgomot și performanță generală mai bună.
Cu un echipaj de 70 de persoane, clasa Taigei este construită și cu o secțiune destinată exclusiv pentru șase submariniști de sex feminin. Submarinele au șase tuburi de lansare a torpilelor și sunt capabile să lanseze rachete antinavă UGM-84 Harpoon.