Un submarin nuclear britanic, la un pas de dezastru în Atlantic
0Un submarin nuclear al Marinei Regale britanice a fost la un pas de dezastru după ce a suferit o defecțiune la unul din indicatoarele de adâncime, fiind redresat cu doar câteva clipe înainte ca echipajul să fie strivit de presiunea subacvatică, relatează Daily Mail.
Submarinul nuclear purtător de rachete balistice din clasa Vanguard avea la bord 140 de membri ai echipajului atunci când, în timpul unei misiuni în Atlantic, unul din indicatoarele de adâncime s-a defectat.
Inginerii au reușit să oprească submarinul și reactorul său nuclear să se scufunde și mai mult, cu doar câteva momente înainte de a se produce un dezastru.
Nava de mare adâncime, care transporta rachete Trident 2, se afla în patrulare, echipajul său crezând că se află la un nivel de siguranță, când, de fapt, se scufunda mai adânc în ocean.
Abia atunci când inginerii din spatele submarinului s-au uitat la un al doilea indicator, care arăta faptul că submarinul se apropia de o adâncime periculoasă, s-a dat alarma.
„Nu este treaba inginerilor să verifice adâncimea submarinului, dar au văzut cât de adânc erau și și-au dat seama că ceva nu era în regulă”, a declarat o sursă pentru The Sun, precizând că submarinul s-ar fi scufundat și mai adânc dacă nimeni nu ar fi observat ce se întâmplă.
Deși nu se cunoaște adâncimea la care a ajuns submarinul, adâncimea maximă operațională a acestui tip de navă este de aproximativ 500 de metri, potrivit Military Today.
A fost deschisă imediat o anchetă, au declarat surse din marina britanică pentru Daily Mail, adăugând că nu a fost afectată descurajarea nucleară a Marii Britanii.
Nu se știe care dintre cele patru submarine cu rachete balistice cu propulsie nucleară din clasa Vanguard ale Marinei Regale britanice a fost implicat în incident.
Cele patru nave ale forțelor navale britanice - HMS Vanguard, Vengeance, Victorious și Vigilant - au o încărcătură de 15.900 de tone fiecare sub apă și o lungime de peste 149 de metri.
Doar două dintre aceste nave sunt operaționale, una dintre ele fiind în curs de recondiționare, iar cealaltă în teste.
Din 1969 încoace, un submarin al Marinei Regale care transportă rachete nucleare patrulează în permanență apele pentru a interveni în caz de atac.
Submarinele Vanguard au capacitatea de a purta 192 de focoase nucleare, dar în prezent acestea nu pot fi încărcate cu mai mult de 48.
Aceste modele au intrat în serviciu în 1993, dar urmează să fie înlocuite de patru submarine din clasa Dreadnought, relatează The Times. Potrivit Ministerului Apărării, prima dintre noile nave ar trebui să intre în serviciu la începutul anilor 2030.
Ofițerii navali de rang înalt au fost nevoiți să prelungească patrulele submarinelor din clasa Vanguard, pe măsură ce acestea se apropie de sfârșitul vieții lor, ceea ce i-a determinat pe experți să pună la îndoială siguranța navelor.
Un submarin cu armament nuclear a efectuat un tur record de peste șase luni, a dezvăluit de Times la începutul acestui an.
Submarinele din clasa Vanguard au fost proiectate inițial să dureze 25 de ani, dar vor avea aproape 40 de ani când vor fi înlocuite.