Iranul este aproape de a-și alege un nou lider suprem, spun surse de la Teheran
0Iranul este aproape de a alege un nou lider suprem, potrivit lui Ahmad Khatami, membru al Adunării Experților din Iran, organismul însărcinat cu desemnarea succesorului, potrivit The Guardian.

„Liderul Suprem va fi identificat cu prima ocazie posibilă. Suntem aproape de o concluzie, însă situația din țară este una de război”, a declarat Khatami, citat de televiziunea de stat.
Ayatollahul Ali Khamenei nu a anunțat oficial cine îi va succeda, însă al doilea său fiu, Mojtaba Khamenei, se numără printre puținii clerici considerați favoriți pentru această poziție. Nu este clar, însă, unde se află aceștia sau dacă sunt în viață.
Informația vine după ce agenţia de ştiri semi-oficială Mehr a transmis că Mojtaba Khamenei, al doilea fiu al defunctului lider suprem iranian Ali Khamenei, se bucură de o sănătate excelentă şi se ocupă în prezent de chestiuni importante ale ţării.
Potrivit surselor, Adunarea Experților din Iran l-ar fi ales deja pe fiul lui Ali Khamenei, Mojtaba, drept următorul Lider Suprem, sub presiunea Gărzilor Revoluționare, au declarat surse pentru Iran International.
Amintim că, sâmbătă dimineaţă, în urma unor atacuri aeriene comune ale SUA şi Israelului asupra Teheranului şi altor oraşe iraniene, Ali Khamenei a fost ucis, împreună cu alţi membri ai familiei sale, comandanţi militari de rang înalt şi civili.
În ciuda faptului că Ayatollahul Ali Khamenei a fost una dintre cele mai influente figuri ale Orientului Mijlociu, familia lui a trăit în mare parte în umbră. Cei șase copii ai săi - Mostafa, Mojtaba, Masoud, Meysam, Boshra și Hoda - au apărut rar în public, iar informațiile despre ei au circulat cu dificultate.
Considerat de mulți drept moștenitorul neoficial al tatălui său, Mojtaba a fost singurul care a intrat cu adevărat în atenția analiștilor. Relațiile sale cu Gărzile Revoluționare și cu clerul conservator l-au transformat într-o figură-cheie a sistemului.























































