Video Explozie puternică în capitala Iranului şi proteste violente în Pakistan, în faţa consulatului SUA. Cel puţin 6 persoane au fost ucise. Bilanţul a crescut la 9 morţi şi zeci de răniţi
0O explozie puternică a zguduit duminică Teheranul, în timp ce proteste masive și violente sunt în desfăşurare în Pakistan și Kashmir, ca reacție la moartea liderului suprem iranian, ayatollah Ali Khamenei, ucis în atacul coordonat de Statele Unite și Israel.

UPDATE 16:30 Bilanţul morţilor la protestele din Pakistan a crescut la nouă persoane
Bilanțul morților în ciocnirile violente de duminică de la Consulatul SUA din Karachi a crescut la nouă persoane, au anunțat autoritățile. Inițial se știa că șase persoane și-au pierdut viața și mai mulți protestatari au fost răniți în confruntările cu poliția și forțele paramilitare, după ce sute de oameni au luat cu asalt consulatul.
În total, aproximativ 25 de persoane au fost rănite, iar unele dintre ele se află în stare critică.
Summaiya Syed Tariq, medic legist la principalul spital guvernamental din Karachi, a declarat că inițial au fost aduse șase cadavre și mai mulți răniți, însă trei dintre răniții aflați în stare critică au murit ulterior, ridicând numărul deceselor la nouă.
Ambasada SUA în Pakistan a transmis pe X că urmărește în continuare demonstrațiile de la Consulatele Generale din Karachi și Lahore, precum și apelurile pentru proteste suplimentare la Ambasada SUA din Islamabad și la Consulatul General din Peshawar.
Cetățenilor americani li se recomandă să urmărească știrile locale, să fie atenți la împrejurimi, să evite mulțimile și să își mențină înregistrarea de călătorie la guvernul american actualizată.
Ştirea iniţială
O explozie puternică a lovit duminică, 1 martie, Teheranul, în timp ce armata israeliană a anunțat că lovește ținte în „inima” capitalei iraniene. Evenimentul survine la o zi după ce Statele Unite și Israelul au atacat Iranul și l-au ucis pe liderul suprem Ayatollah Ali Khamenei, ceea ce a provocat o criză fără precedent în Orientul Mijlociu și a amplificat incertitudinea privind viitorul Republicii Islamice.
Președintele american Donald Trump a anunțat moartea lui Khamenei cu câteva ore înaintea exploziilor, susținând că aceasta oferă iranienilor „cea mai mare șansă” de a-și „recâștiga” țara.
De partea cealaltă, în Pakistan, sute de protestatari au ieșit în stradă după moartea liderului iranian și au luat cu asalt Consulatul SUA din orașul portuar Karachi. Ciocnirile cu poliția au dus la moartea a cel puțin șase persoane, iar opt persoane au fost rănite, conform autorităților, relatează apnews.
Manifestații şi în Kashmir
Proteste masive au avut loc și în Kashmirul controlat de India, unde zeci de mii de musulmani șiiți au ieșit în stradă pentru a condamna uciderea lui Khamenei de către Statele Unite și Israel.
Mulți protestatari purtau portrete ale liderului iranian, au scandat „Moarte Americii” și „Moarte Israelului”, iar unii au plâns în semn de doliu.
Liderul religios local, Mirwaiz Umar Farooq, a criticat ferm ceea ce a numit „uciderea brutală” a lui Khamenei, afirmând că aceasta „a zguduit lumea musulmană”. El a făcut apel la o grevă de protest pentru luni, 2 martie, împotriva uciderii liderului iranian.
Protestatarii și-au arătat solidaritatea cu palestinienii și cu alte comunități musulmane din regiune, subliniind legăturile istorice dintre locuitorii din Kashmir și cauza palestiniană. Liderul iranian se bucura de o popularitate semnificativă în rândul musulmanilor șiiți din Kashmir, iar portretele sale decorau mai multe străzi importante.
Violențele din Pakistan și Kashmir survin într-un context de tensiune extremă în Orientul Mijlociu, după atacurile coordonate ale SUA și Israel asupra conducerii militare iranien, și cresc riscul unei escaladări militare.























































