De ce nu s-a terminat cu terorismul islamist şi cu ciocnirea civilizaţiilor

Ideile referitoare la încheierea capitolului istoric al terorismului ideologic sau aserţiunea că acest eveniment marchează începutul unui nou capitol în relaţia dintre SUA şi statele arabe denotă un eurocentrism dureros şi o stăpânire limitată a realităţilor culturale, politice şi istorice din Orientul Mijlociu – arată Codrin Arsene, un interlocutor al FP România din Statele Unite.

Vezi şi dosarul FP: AfPak - frontul antiterorist al Europei 

Am citit cu mare interes raspunsurile profesorului universitar Vladimir Pasti la chestionarul Foreign Policy Romania. Consider ca acesta are dreptate sa sugereze ca asasinarea lui Osama bin Laden este prin excelenta o victorie simbolica, ca al-Qaida reprezinta o problema serioasa atat pentru Occident cat si pentru Orient si ca efectele uciderii liderului terorist nu pot fi complet intelese doar prin analizarea acestui eveniment oarecum izolat – ca avem nevoie de o anumita latitudine conceptuala pentru a suprinde ramificatiile problemei de fata. Insa analiza profesorului Pasti cu privire la lipsa de actiune a administratiei prezidentiale americane pana in prezent (in ceea ce priveste anihilarea liderului al Qaida), ipoteza ca tensiunile dintre SUA si lumea araba se vor sfarsi cu moartea lui bin Laden, ideile referitoare la posibilitatea incheierii capitolului istoric al terorismului ideologic sau asertiunea ca acest eveniment marcheaza inceputul unui nou capitol in relatia dintre SUA si statele arabe, toate aceste idei denota un eurocentrism dureros si o stapanire limitata a realitatilor culturale, politice si istorice din Orientul Mijlociu.  

De ce acum?

In incercarea de a explica motivul pentru care asasinarea lui bin Laden s-a produs la acest moment in timp, profesorul Pasti a oferit cateva rationamente inter-relationate, insa extrem de simpliste. Ipoteza sa este ca americanii nu s-au straduit prea tare pana in prezent, pentru ca ar fi transformat al Qaida intr-o „organizatie de mana a doua” (fapt care ar deligitimiza operatiunile militare americane in Orientul Mijlociu), ca doar acum s-a ajuns la un consens strategic cu lumea musulmana sau ca abia recent a obtinut America sprijinul politic intern si international. Toate aceste observatii pot fi foarte usor demontate la o analiza amanuntita.

Presedintele Bush a reformat campania impotriva lui bin Laden in 2008 datorita unor probleme cat se poate de concrete. In primul rand, urma lui bin Laden a fost pierduta (la un search pe google al articolelor din 2008 observam numeroase rapoarte care il plasau pe teroristul saudit in diferite locatii ale lumii – Yemen, Somalia, Sudan, Pakistan, Afganistan si Irak printre altele). Pe scurt, posibilitatea ca bin Laden sa se ascunda in una dintre  cele sase tari arabe care nu se aflau printre aliatii SUA ar fi fortat administratia lui Bush sa cheltuiasca sute de milioane de dolari aditionali pentru identificarea unui singur individ. Ceea ce nu era fezabil. In al doilea rand, 2008 a fost anul care a marcat inceputul celei mai dezastruoase crize financiare din America ultimilor 80 de ani, care a fortat administratia lui Bush sa-si concentreze eforturile principale pe alte fronturi.

Cronologic, asa cum reprezentantii Casei Albe au declarat deja, prima sursa credibila cu privire la ascunzatoarea lui Osama bin Laden a iesit la suprafata in 2009 (paradoxal, anumite surse spun ca informatia  a fost extrasa in urma torturarii unor suspecti arabi in Romania si Polonia). Iar acum stim exact ca informatia cheie care a fost identificata in 2009 se referea la identitatea curierului lui bin Laden (cel care facea legatura intre acesta si lumea exterioara, si care locuia la parterul vilei din Abbottabad).

Locatia teroristului saudit a fost descoperita, abia in luna august a anului trecut, dupa ce CIA a interceptat convorbirile curierului lui bin Laden si dupa ce agenti americani l-au urmarit pana la vila in care acesta se ascundea. Ultimele opt luni au fost apoi folosite pentru a obtine informatiile necesare cu privire la identificarea si confirmarea prezentei lui bin Laden la aceasta locatie.

Intr-un articol recent, argumentam, de asemenea, ca daca aceasta operatiune ar fi fost un esec America si administratia lui Obama ar fi platit un pret foarte scump pentru incalcarea suveranitatii unei tari straine si pentru sfidarea Conventiei ONU. Dar cum bin Laden a fost gasit si omorat, partile vatamate  nu au indraznit sa obiecteze impotriva incalcarilor statutului de drept international care condamna nerespectarea suveranitatii locale in lipsa unei autorizari ale Consiliului de Securitate ONU. Deci ideea ca americanii „nu s-au straduit prea tare” este incorecta. In realitate, s-au straduit foarte mult ca aceasta operatiune sa iasa ca la carte, pentru ca efectele unui esec in acest atac ar fi fost dezastruoase pentru imaginea (si asa terfelita) a Statelor Unite.

Ce urmeaza

In alta ordine de idei, afirmatia conform careia „Capitolul Al Qaeda în relaţia SUA cu lumea islamică şi arabă s-a încheiat” este de asemenea pripita. In special, am fost oarecum surprins de contradictia in termeni din cadrul rationamentului profesorului Pasti. Daca asasinarea lui bin Laden este o victorie simbolica (adica nominala / formala) cum se poate ca un capitol din conflictul cu al-Qaida sa se incheie in urma acestui eveniment (in conditiile in care conflictul cu al Qaida este unul substantial si concret reflectat si de prezenta a 100.000 de militari americani in Afganistan)?

Pe de alta parte, e greu de crezut ca acest conflict intre SUA si al Qaida (fie el real sau imaginat) s-ar putea sfarsi in conditiile in care Presedintele Obama a fost cat se poate de explicit in anuntul public cu privire la asasinarea lui bin Laden cand a declarat ca  „Moartea sa nu marcheaza sfarsitul efortului nostru. Nu exista nicio indoiala ca al Qaida va continua sa orchestreze atacuri impotriva noastra.”  In acelasi ton, la nici macar 24 de ore de la finalizarea operatiunii militare, Secretarul de Stat Hillary Clinton a avut urmatoarele de spus: „Chiar daca sarbatorim aceasta reusita, nu trebuie sa uitam ca lupta impotriva al Qaida si a sindicatelor terorii nu se va incheia cu moartea lui bin Laden. Intr-adevar, trebuie sa folosim aceasta oportunitatea pentru a reinnoi angajamentele si a dubla eforturile noastre [in Orientul Mijlociu].”

Opiniile eronate denuntate mai sus l-au indreptat pe Profesorul Pasti, din nefericire, spre o concluzie la fel de falsa: ca moartea lui bin Laden ar putea duce la incheierea „capitolul[ui] istoric al terorismului, macar ideologic” si ca acelasi eveniment ar putea de asemenea marca „inceputul sfarsitului ciocnirilor civilizatiei.” Motivele pentru care terorismul ideologic va continua sunt prezentate intr-un articol anterior , asa ca nu voi insista pe aceasta tema. Insa merita sa analizam pe scurt de ce asa numita ciocnire a civilizatiilor a existat si va continua sa existe, complet independent de viata sau moartea lui bin Laden.

Cel mai faimos critic academic al relatiei dintre Occident si Orient a fost academicianul palestiniano-american Edward Said care a devenit un „clasic in viata” in urma publicarii monumentalei opere numite, simplu, Orientalismul. In aceasta lucrare, Said argumenteaza ca imaginea si cunostintele pe care oamenii din tarile dezvoltate le au cu privire la lumea musulmana provin din preconceptii arhetipale care nu sunt generate de adevaruri sau realitati palpabile ci de ideea ca toate societatile estice sunt similare intre ele (aici, Estul e vazut general, ca reprezentand lumea araba).

Mai mult, discursul impamantenit in constiinta vestica este bazat pe ideea  ca lumea araba este fundamental diferita de societatile dezvoltate si ca singura modalitate de imbunatatire a relatiilor dintre cele doua tabere adverse nu poate fi decat asimilarea unei constiinte si a unui mod de viata vestic de catre populatia musulmana. Acest tip de preconceptie creaza o antiteza fictiva si perpetua intre Est si Vest care nu poate fi rezolvata ideologic.
Iar daca ar fi sa citez dintr-un articol de-al lui Said din 1980, cati cititori ar putea observa diferente fundamentale intre mentalitatea vesticilor din urma cu 30 de ani si cei care ne conduc in prezent (sau chiar a oamenilor de rand)?

„Pana in acest moment, SUA par sa fie preocupate cu precadere [de imaginea] musulmanilor si a arabilor ca fiind, in mod esential,  fie furnizori de petrol, fie potentiali teroristi. Foarte putine din detaliile, intensitatea umana, pasiunea vietii arabe-musulmane au intrat in constiinta oamenilor care vorbesc despre aceste popoare. In schimb, singurul lucru pe care-l avem [in prezent la dispozitie] este o caricatura esentializata a unor natii islamice prezentate in asa fel incat sa permita agresiuni militare impotriva acestei lumi.”

Deci, prin excelenta, eroarea pe care atat profesorul Pasti cat si sustinatorii interventiilor armate in Orientul Mijlociu o fac este sa considere ca antiteza dintre Vest (Europa Occidentala + SUA) si Lumea Araba este rezultatul exclusiv al unei agresiuni care provine dinspre Orient. Insa asa cum vedem, aceasta agresiune este reciproca. Astfel, Vestul actioneaza in campaniile militare si economice din Orient pe baza unei intelegeri partiale a realitatilor din regiune, in vreme ce majoritatea cetatenilor din statele arabe vad Europa si SUA ca pe niste noi puteri coloniale, imperialiste si expansioniste.
In virtutea acestor complexitati de substanta care au afectat relatiile dintre Vest si Orient de-a lungul (a cel putin) ultimelor trei secole, ideea ca moartea lui bin Laden ar putea, in vreun chip, sa conduca la atenuarea cioncirii civilizatiilor este, in cel mai bun caz, ridicola.

Ideile exprimate mai sus ar trebui sa fie necesare pentru a respinge argumentul ca moartea lui bin Laden reprezinta inceputul unui nou capitol in relatia dintre SUA si lumea araba. Aceste observatii exclud de asemenea posibilitatea existentei unui context international in care o noua relatie intre cele doua lumi sa ia nastere. La urma urmei, SUA au invadat (inca o data) o tara straina, a incalcat suveranitatea Pakistanului fara a informa liderii locali de aceasta misiune, iar informatiile folosite pentru gasirea si eliminarea lui bin Laden au fost obtinute in urma torturarii unor cetateni arabi.
Pe de alta parte, declaratiile presedintelui Obama si ale Secretarului de Stat Clinton arata cat se poate de clar ca nimic nu se va schimba in razboiul impotriva terorismului, ba chiar ca aceste eforturi se vor intensifica. 

Iar daca e sa luam in considerare atat dezbaterile recente cu privire la ajutorul financiar dat Pakistanului (politicienii americani vor sa stopeze cele doua miliarde de dolari oferiti anual statului islamic pe motiv ca este imposibil ca guvernantii locali sa nu fi stiut de prezenta lui bin Laden in tara), dar si atacul recent al fostului presedinte pakistanez care a condamnat public operatiunea militara de asasinare a lui bin Laden, vedem ca SUA este in prezent intr-o pozitie foarte precara la nivel international. Nicidecum una in care sa poata pretinde sau sa ceara o relatie noua cu lumea musulmana.

Winston Churchill a avut atat de spus despre principalul sau oponent politic: „El are toate virtutile pe care nu le pot suferi si niciunul dintre viciile care sa-mi fie mie pe plac.” Din pacate, rivalitatea dintre Vest si Orientul Mijlociu pare sa fie prinsa in aceeasi paradigma ireconciliabila. 

Codrin Arsene este masterand în cadrul programului de antropologie de la University of Chicago. În 2010, a absolvit aceeaşi universitate, cu o dublă specializare, în ştiinte politice şi studii internaţionale. A locuit în România, Franţa, Argentina, Tanzania şi Africa de Sud. Este autorul blogului de politici africane African Politics Portal (www.african-politics.com).