Columbia: FARC anunţă eliberarea în curând a şase ostatici

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gherila columbiană FARC a anunţat, ieri, că va elibera unilateral şase dintre ostaticii săi - doi responsabili politici şi patru membri ai forţelor de securitate, potrivit unui comunicat al agenţiei Anncol, adesea utilizată pentru a vehicula mesajele FARC, relatează Agerpres.

"Noi anunţăm eliberarea unilaterală în curând a şase prizonieri", scriu Forţele Armate Revoluţionare din Columbia în comunicatul difuzat pe internet.

Această eliberare se va desfăşura în două etape, potrivit aceleiaşi surse: la început cea a membrilor forţelor de securitate, trei poliţişti şi un militar.

Apoi va avea loc eliberarea politicienilor - fostul guvernator al provinciei Meta, capturat în 2000 Alan Jara, şi deputatul Sigifredo Lopez, răpit în 2002.

Aceasta reprezintă o primă iniţiativă după operaţiunea militară de la 2 iulie care a eliberat 15 ostatici, dintre care Ingrid Betancourt, dar a îngheţat orice dialog cu rebelii.

FARC precizează de asemenea că ostaticii vor fi predaţi unei 'comisii', condusă de senatoarea de opoziţie Piedad Cordoba.

Întrebată de radioul columbian RCN, Piedad Cordoba a declarat că doreşte ajutorul preşedintelui venezuelean Hugo Chavez pentru facilitarea acestei eliberări.

Asupra acestui punct, "trebuie consultat guvernul", a adăugat ea.

Preşedintele Alvaro Uribe a oprit în mod neaşteptat precedenta misiune de mediere la care participa Caracas în 2007, chiar înainte ca ea să se termine la începutul anului, în legătură cu eliberarea unilaterală a şase ostatici, dintre care Clara Rojas, fostă directoare de campanie a lui Ingrid Betancourt, amintesc agenţiile internaţionale de presă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite