Ce se întâmplă cu vasul de croazieră care a eșuat în Groenlanda. Cum se simt cei 200 de turiști de la bord

0
Publicat:

Vasul de croazieră de lux, cu 200 de pasageri la bord, rămâne blocat pentru cel puțin încă o zi în Groenlanda. Primele tentative de salvare nu au dat niciun rezultat. Nava va primi ajutorul unei ambarcațiuni a marinei militare a Danemarcei abia vineri seară.

Vasul de croazieră a eșuat în Groenlanda FOTO pixabay.com
Vasul de croazieră a eșuat în Groenlanda FOTO pixabay.com

Nava a încercat să profite de flux pentru a scăpa din capcană, însă, în zadar.  De asemenea, un vas de cercetare a încercat, tot fără succes, să o remorcheze, anunță stirileprotv.ro.

Chiar dacă vacanța le-a fost dată peste cap, după ce vasul a eșuat pe un banc de nisip, turiștii de la bord se bucură în continuare de tot confortul, a anunțat compania care deține vasul.

Cel mai apropiat ajutor, la mii de kilometri distanță

O navă de croazieră de lux care transporta 206 persoane a eşuat în estul îndepărtatei Groenlande, în timp ce cel mai apropiat ajutor pe mare se află la câteva zile distanţă, a anunţat marţi Comandamentul Arctic Comun (JAC) al armatei daneze.  

Ocean Explorer a eşuat luni în Alpefjord, într-un parc naţional la aproximativ 1.400 km nord-est de capitala Groenlandei, Nuuk, a declarat JAC într-un comunicat, citat de Reuters, relatează Agerpres.

Nu au fost raportaţi răniţi, a precizat JAC. 

  "O navă de croazieră în dificultate în parcul naţional este, evident, o îngrijorare. Cel mai apropiat ajutor este departe, unităţile noastre sunt departe, iar vremea poate fi foarte nefavorabilă", a declarat şeful operaţiunilor JAC, comandantul Brian Jensen, în comunicat.  

"Cu toate acestea, în această situaţie specifică, nu vedem niciun pericol imediat pentru viaţa umană sau pentru mediu, ceea ce este liniştitor", a adăugat el.

Un purtător de cuvânt al operatorului australian de croazieră Aurora Expeditions a declarat, într-un comunicat prin e-mail, că toţi cei aflaţi la bord sunt în siguranţă şi bine.

Nava a fost finalizată în 2021

Potrivit JAC, cea mai apropiată unitate a sa era o navă de inspecţie aflată la aproximativ 1.200 de mile marine distanţă în momentul incidentului, ceea ce înseamnă că ar putea ajunge la nava eşuată până vineri dimineaţă, ora locală, cel mai devreme.

Comandamentul Arctic a declarat că a cerut unei nave de croazieră situate mai aproape de Ocean Explorer să rămână în zonă, pentru a putea ajuta în cazul în care situaţia se schimbă.

Finalizată în 2021, Ocean Explorer poate găzdui până la 134 de pasageri şi oferă călătorii către "unele dintre cele mai sălbatice şi îndepărtate destinaţii de pe planetă", declară Aurora Expeditions pe site-ul său.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite