Ce-au pierdut şi ce-au câştigat regii detronaţi

Recent, familia regală de Savoia a cerut statului italian plata a 260 milioane de euro, plus restituirea unor bunuri imobiliare, sub formă de despăgubire morală pentru cei 56 de ani petrecuţi

Recent, familia regală de Savoia a cerut statului italian plata a 260 milioane de euro, plus restituirea unor bunuri imobiliare, sub formă de despăgubire morală pentru cei 56 de ani petrecuţi în exil. Revendicările acesteia readuc pe tapet problema monarhilor europeni rămaşi fără tron, dar care şi-au redobândit (sau nu) bunurile confiscate de regimurile prezidenţiale.

Italia este scandalizată de revendicările recente ale lui Victor Emanuel de Savoia, în vârstă de 70 de ani, care a cerut acordarea de despăgubiri în valoare de 170 milioane de euro pentru "prejudiciile morale" suferite în perioada de exil forţat. De asemenea, fiul său, Emanuel Philibert, 35 de ani, a solicitat statului italian despăgubiri de 90 milioane de euro, invocând aceleaşi motive.

Cererea a fost depusă de avocaţii familiei regale la cabinetul preşedintelui italian, Giorgio Napolitano, şi la cel al premierului Romano Prodi. Victor Emanuel de Savoia este nepotul lui Victor Emanul al III-lea, ultimul rege al Italiei în perioada 1900-1946.

Acesta a abdicat în mai 1946, iar fiul său, Humbert al II-lea, i-a succedat pe tron doar până în luna iunie, când monarhia italiană a fost abolită în urma unui referendum naţional. Dar lista revendicărilor Casei regale de Savoia nu se opreşte aici. Urmaşii lui Victor Emanuel al III-lea vor să-şi recupereze, totodată, bunurile şi proprietăţile imobiliare trecute în proprietatea statului.

Bijuteriile coroanei sunt cerute înapoi

Patrimoniul imobiliar pe care Casa de Savoia şi-l cere înapoi are o valoare impresionantă. Un loc de frunte îl deţine Palazzo Quirinale unde, în prezent, se află reşedinţa oficială a preşedintelui Giorgio Napolitano.

Quirinale a mai fost, pe parcursul timpului, sediu pontifical. Urmează Castelporziano, actuala rezidenţă estivală a şefului statului italian, ca şi vilele Margherita şi Ada din Roma, unde în prezent funcţionează ambasadele Statelor Unite şi Egiptului.

Acestora li se adaugă trei castele impunătoare în Val d'Aosta, la Racconigi, Aglie şi Sarre, plus vila Roseberry, de pe coasta napolitană. Alături de acestea, Casa de Savoia a revendicat şi bijuteriile coroanei, păstrate în seifurile Băncii Naţionale italiene, evaluate la peste 25 milioane de euro.

"Jos mâinile de pe castele!"

Revendicările regale au inflamat deopotrivă opinia publică şi clasa politică din Italia, cu atât mai mult cu cât, în 2002, Casa Savoia a asigurat autorităţile italiene că renunţă la orice despăgubire, printr-o scrisoare adresată lui Silvio Berlusconi, pe atunci prim-ministru.

Acum, Giulio Andreotti şi actualul premier, Romano Prodi, au fost printre primii care au declarat că nici nu poate fi vorba ca cererile Casei de Savoia să fie îndeplinite. "Mai degrabă, statul italian va cere despăgubiri pentru daunele şi pagubele făcute de monarhie în timpul fascismului", a comentat secretarul general al preşedinţiei Consiliului de miniştri, Carlo Malinconico.

Cât îi priveşte pe primarii localităţilor unde se află somptuoasele castele revendicate, aceştia susţin în cor că "pretenţiile regale sunt ilegale şi nejustificate", adresându-i Casei de Savoia un îndemn sec: "Jos mâinile de pe castelele şi comorile noastre!".

Constantin al Greciei, despăgubit simbolic

Ultimul monarh al grecilor, regele Constantin al II-lea, acum în vârstă de 67 de ani, a primit despăgubiri materiale modice din partea statului elen, după ce a câştigat un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în noiembrie 2002. Constantin, care a domnit între 1964 şi 1973, este nepotul lui Constantin I şi fiul regelui Paul I.

După moartea tatălui, a urcat pe tronul Greciei, dar domnia sa a fost marcată de tulburări politico-sociale intense, care au culminat cu lovitura de stat militară, urmată de căderea guvernului, în aprilie 1967.

În luna decembrie a aceluiaşi an, regele a încercat să destabilizeze "dictatura coloneilor" şi să-şi redobândească tronul, dar insuccesul acţiunilor sale l-a silit să plece în exil în Italia, împreună cu familia. În iunie 1973, guvernul militar grec a proclamat instaurarea republicii, confirmată ulterior printr-un referendum naţional, în decembrie 1974.

Gheorghios Papadopulos, singurul candidat la prezidenţiale, a fost ales preşedintele grecilor pentru opt ani. Apoi, prin Legea 2215 din 16 aprilie 1994, lui Constantin al II-lea i-a fost retrasă naţionalitatea elenă, iar guvernul a decis naţionalizarea tuturor bunurilor private ale casei regale, printre care se află Palatul Tatoi, unde sunt înmormântaţi părinţii lui Constantin, plus castelele Polyendri şi Mon Repos.

În 1997, Constantin a făcut recurs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar prin decizia din 28 noiembrie 2002, aceasta a declarat ilegitimitatea prevederii 2215/1994 emise de guvernul grec, pentru că "violează Articolul 1 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, prin nerecunoaşterea niciunui drept la <> cuvenite casei regale".

În consecinţă, CEDO a decis acordarea unor despăgubiri materiale constând în 12 milioane de euro "pentru fostul rege Constantin al Greciei", 900.000 de euro pentru prinţesa Irene (sora acestuia) şi 300.000 de euro pentru prinţesa Ekaterini (mătuşa lui).

Potrivit unei publicaţii cu profil monarhic din Italia, în prezent, Constantin ar încerca să ajungă la un acord cu statul elen, prin care acesta să-i achite lunar o anumită indemnizaţie, a cărei valoare nu este, deocamdată, cunoscută. Dacă s-ar ajunge la o asemenea înţelegere, popularitatea fostului suveran ar scădea dramatic, în special în peninsula Peloponez, cunoscută pentru convingerile sale monarhice.

Simeon al Bulgariei, îmbogăţit "fără voie"

Ultimul rege al bulgarilor, Simeon de Saxa-Coburg-Gotha, este singurul fost monarh european care a reuşit să deţină o funcţie importantă în propria ţară, respectiv pe cea de prim-ministru, odată revenit la Sofia. După ce a câştigat alegerile în 2001, ca o ironie a sorţii, el a depus jurământul pe Constituţia care specifică faptul că Bulgaria este o republică prezidenţială.

Fiu al regelui Boris al III-lea şi al reginei Ioana, Simeon a urcat pe tron pe când avea numai şase ani, după moartea bruscă a tatălui său, survenită în 1943. Anul următor însă, Bulgaria a fost invadată de armata sovietică şi a fost nevoită să "îmbrăţişeze" regimul comunist.

Familia regală s-a instalat la Madrid, unde Simeon a locuit peste 50 de ani, ceea ce i-a adus supranumele de "ţarul Madridului". În 1996, când s-a reîntors în Bulgaria, sute de mii de persoane cu nostalgii monarhice au ieşit în stradă pentru a-i sărbători venirea. Nu o dată, el a declarat că nu are nicio pretenţie de a redobândi bunurile casei regale confiscate de comunişti sau de a fi despăgubit în vreun fel.

Dar, în realitate, lucrurile au stat cu totul altfel. Fostul monarh bulgar a redevenit proprietarul unor averi impresionante, care fac şi acum obiectul unor controverse judiciare.

Între 1999 şi 2004, după ce legea comunistă a naţionalizărilor a fost abrogată, Simeon şi sora sa Maria Luisa au redobândit proprietăţi enorme, palate, reşedinţe de lux, în valoare de peste 170 milioane de dolari: castelul Vrana cu terenul aferent, palatele Saragol, Banya, Ţarska Bistriţa şi Sitniakov, cărora li se adaugă opt hectare în cartierul Iztok din Sofia şi 16.000 de hectare de pădure în munţii Rila.

Fostul rege a devenit astfel cel mai bogat cetăţean bulgar şi una dintre figurile nobiliare europene cel mai bine situate din punct de vedere financiar. Dar restituirea acestor bunuri constituie şi astăzi obiectul unor anchete penale şi dezbateri aprinse.

Opoziţia şi unii jurişti susţin că retrocedările s-au făcut în mod ilegal şi că pentru un subiect atât de delicat din punct de vedere social ar fi trebuit emisă o lege specială.

Potrivit unor acte notariale interbelice, urmaşilor casei regale li s-ar cuveni doar palatul Banya şi circa 3.000 de hectare de pădure la Boroveţ. Imobilele, a susţinut opoziţia, au fost construite de către Biroul de Intendenţă, instituţie de stat care s-a îngrijit de nevoile familiei regale şi, în consecinţă, sunt proprietatea statului.

Contele de Paris a rămas un moştenitor înstărit

Henri Philippe Pierre Marie d'Orleans (foto), născut în iunie 1933 în Belgia, este pretendentul orleanist al tronului Franţei, având titlurile de conte de Paris şi duce de Franţa.

El este primul născut dintre cei nouă copii ai lui Henri d'Orleans (1908-1999) şi este considerat de către susţinătorii săi succesorul legitim al regilor Franţei sub numele de Henri al VII-lea. Tatăl său a creat, în 1975, fundaţia Saint-Louis pentru a pune la adăpost bunurile familiei d'Orleans, constând, printre altele, în obiecte şi colecţii de artă, păduri, bijuterii, castelele Amboise şi Bourbon-l'Archambault, domeniul regal Dreux.

40 tone de documente care alcătuiesc arhiva familială sunt depozitate la Arhivele Naţionale din Paris. Averea rămasă în urma morţii lui Henri d'Orleans (decedat în iunie 1999) constituie încă obiectul unor negocieri între moştenitorii de gradul doi ai acestuia, care revendică o parte din colecţiile de artă donate de rudele lor Fundaţiei Saint-Louis.

Regele Mihai, între retrocedări şi promisiuni

Prin "Memorandumul Peleş", semnat pe 20 martie 2007 la Palatul Victoria, regelui Mihai I i-au fost restituite castelele Peleş şi Pelişor, cât şi imobilul Căsuţă Poartă, împreună cu terenurile aferente de 36.539,59 mp şi, respectiv, 407,18 mp. De asemenea, Centrul European de Cultură Sinaia urma să restituie Casei regale alte două vile de pe domeniul Peleş - Ceramica şi Stăvilar.

Potrivit Memorandumului, Castelul Peleş urmează a fi răscumpărat de stat şi va continua să funcţioneze ca muzeu, iar Pelişorul va deveni reşedinţa Casei regale, dar îşi va păstra, pe o perioadă de trei ani de la retrocedare, destinaţia de muzeu.

Deocamdată însă, punerea efectivă în posesie nu a avut loc, deşi au trecut mai bine de opt luni de la semnarea Memorandumului. De asemenea, în temeiul Legii 10/2001, regelui Mihai (foto) i-a fost retrocedat în natură domeniul de la Săvârşin, care se compune din circa 3.500 mp de teren şi şase clădiri situate în comuna Săvârşin, judeţul Arad.