Canada şi Letonia vor antrena în comun soldaţi ucraineni

0
Publicat:

Forţele armate canadiene şi letone vor începe luni pregătirea soldaţilor ucraineni în Letonia, au anunţat în comun, miercuri, miniştrii apărării din cele două ţări, transmite AFP.

Soldați ucraineni FOTO Profimedia
Soldați ucraineni FOTO Profimedia

Acest antrenament face parte din extinderea desfăşurărilor şi instruirii militare canadiene în Marea Britanie şi Europa pentru a consolida apărarea NATO şi a sprijini Ucraina.

"Pot să anunţ că Letonia şi Canada vor antrena împreună soldaţi ucraineni pe pământul leton, începând cu 15 mai", a declarat reporterilor ministrul canadian al Apărării, Anita Anand, la Ottawa, în timpul vizitei efectuate de omoloaga sa letonă, Inara Murniece, scrie Agerpres.

De la începutul anului 2022, Canada a promis peste opt miliarde de dolari canadieni (5,4 miliarde de euro) pentru a sprijini direct Ucraina, în special sub formă de ajutor financiar, militar şi umanitar

.Din 2015, Canada a antrenat, de asemenea, zeci de mii de soldaţi ucraineni, iar la începutul acestei luni, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a discutat cu premierul canadian Justin Trudeau despre cooperarea pe termen lung în domeniul apărării.

În plus, Canada are peste 1.100 de soldaţi în Europa de Est, dintre care 800 în Letonia.  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite