Armata americană a distrus patru drone ale rebelilor Houthi, în Marea Roșie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o nouă escaladare a tensiunilor din Marea Roșie, Armata SUA a reușit să contracareze amenințarea reprezentată de patru drone lansate de rebelii Houthi din Yemen.

Rebeli Houthi în Yemen FOTO EPA-EFE
Rebeli Houthi în Yemen FOTO EPA-EFE

Într-un comunicat emis miercuri, Comandamentul Militar al Statelor Unite pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că au distrus cu succes patru sisteme aeriene fără pilot, care vizau o navă de război americană, potrivit AFP. Incidentul a avut loc în jurul orei locale 02:00, fără a se raporta victime sau pagube materiale.

Potrivit surselor militare, aceste drone reprezentau o amenințare imediată la adresa navelor comerciale și a vaselor militare americane din regiunea respectivă. Acțiunea armatei a fost justificată ca fiind necesară pentru protejarea libertății de navigație și pentru asigurarea securității în apele internaționale.

„S-a stabilit că aceste arme reprezentau o ameninţare iminentă pentru navele comerciale şi vasele marinei americane din regiune. Aceste acţiuni sunt întreprinse pentru a proteja libertatea de navigaţie şi pentru a face apele internaţionale mai sigure pentru aceleaşi nave”, a explicat sursa.

Tensiunile din Marea Roșie au crescut în ultimele luni, odată cu intensificarea atacurilor cu drone și rachete lansate de rebelii Houthi, sprijiniți de Iran. Inițial, aceste atacuri vizau nave comerciale, iar ulterior, au fost îndreptate și împotriva navelor asociate cu Statele Unite și Marea Britanie.

Acțiunile lor sunt în solidaritate cu palestinienii, în contextul conflictului dintre Israel și mișcarea islamistă Hamas din Fâșia Gaza.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite