Accident grav în vestul Turciei: 11 morți și 27 de răniți după ce un autocar s-a ciocnit cu un camion | adevarul.ro

Video Accident grav în vestul Turciei: 11 morți și 27 de răniți după ce un autocar s-a ciocnit cu un camion

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Unsprezece persoane au murit, iar alte 27 au fost rănite duminică, după ce un autocar s-a ciocnit cu o autospecială de tractare în Manisa, în vestul Turciei, a relatat presa turcă.

accident
Unsprezece persoane au murit Foto: X / @bbismailerdem

Autocarul circula pe ruta Bursa - Izmir, a transmis Anadolu.

Administrația provinciei Manisa a anunțat că a fost sesizată cu privire la producerea accidentului la scurt timp după ora 11:00 (08:00 GMT), în apropierea nodului rutier Akhisar de pe autostradă.

La fața locului au fost trimise echipe de intervenție, iar răniții au fost transportați la spital.

Sursa: X /@thecaspianpost

Într-o postare pe platforma X, ministrul turc de Interne, Mustafa Çiftçi, s-a referit la victime drept „cetățenii noștri”. Deocamdată, nu se știe dacă toate persoanele implicate în accident erau cetățeni turci sau dacă printre pasageri se aflau și cetățeni străini.

Cauzele exacte ale accidentului nu sunt cunoscute deocamdată, relatează dpa.

HUWZTWmW8AEcJ5K jpg
Foto: X/ @TurkHaberAjansi

Guvernatorul provinciei Manisa, Vahdettin Özkan, a declarat că intervențiile la locul accidentului continuau sub coordonarea parchetului.

„Vedem într-un mod dureros cât de vital este să respectăm cu strictețe regulile de circulație”, a afirmat Özkan.

Sursa: X /@thecaspianpost

Șoferul autocarului, rănit în accident, a încheiat tratamentul la un spital privat din Akhisar. După ce a fost externat, acesta a fost reținut de jandarmi.

Celelalte persoane rănite se află în continuare sub îngrijire medicală.

Top articole

Partenerii noștri