Un concurent de la „Survivor Grecia”, care a rămas fără o parte din picior, dă în judecată producătorii: „Vreau ca lumea să știe adevărul”. Cere 100 de milioane de dolari | adevarul.ro

Un concurent de la „Survivor Grecia”, care a rămas fără o parte din picior, dă în judecată producătorii: „Vreau ca lumea să știe adevărul”. Cere 100 de milioane de dolari

Publicat:
0
1 live

Un concurent de la „Survivor Grecia”, care și-a pierdut piciorul într-un accident cu o ambarcațiune în Republica Dominicană, a dat în judecată producătorii emisiunii și cere despăgubiri de peste 100 de milioane de dolari. Stavros Floros susține că producția nu a luat măsuri suficiente pentru protejarea concurenților care pescuiau subacvatic în ape intens circulate de ambarcațiuni turistice.

Stavros Floros susține că producția nu a luat măsuri suficiente pentru protejarea concurenților
Stavros Floros susține că producția nu a luat măsuri suficiente pentru protejarea concurenților Foto: X/Cultination

Accidentul s-a produs pe 11 mai 2026, în timpul unei pauze de la filmări. Floros, care avea atunci 21 de ani, se afla în apele din apropierea insulei Saona, în Republica Dominicană, și pescuia cu harponul pentru hrană. O ambarcațiune turistică a intrat în zona în care se afla concurentul, iar elicea i-a lovit ambele picioare.

Stavros Floros a fost grav accidentat
Stavros Floros a fost grav accidentat Foto: X/Erhan

În urma impactului, piciorul stâng i-a fost secționat, iar cel drept a suferit răni grave. Piciorul stâng nu a mai fost recuperat din apă. Un garou aplicat rapid după accident i-ar fi salvat viața. Floros a fost transportat ulterior în Statele Unite, unde a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale și a fost internat timp de 61 de zile într-un spital din Miami.

Stavros Floros, pe patul de spital
Stavros Floros, pe patul de spital Foto: X/Anxious Vids

„Vreau ca lumea să știe adevărul”

La câteva luni după accident, Stavros Floros a decis să îi acționeze în instanță pe producătorii emisiunii. În declarația sa, concurentul spune că experiența i-a schimbat complet viața.

„Vreau ca lumea să știe adevărul: că m-am dus la un reality show și am ajuns cu un singur picior la 22 de ani, simțind că mor încetul cu încetul”, a declarat Floros.

El susține că participanții nu au fost protejați corespunzător și că nu a primit sprijinul pe care îl considera necesar din partea companiei de producție.

„Vreau ca oamenii să știe că nu au avut grijă de noi, că nu am primit sprijinul adecvat din partea companiei de producție și că, indiferent de ce se întâmplă, trebuie să ții mereu capul sus și să ai credință în Dumnezeu”, a mai spus concurentul.

Ce acuză în proces

În plângerea depusă la un tribunal din Miami-Dade County, Floros îi acuză de neglijență pe producători, dar și pe omul de afaceri Acun Ilicali și postul grec Skai TV.

Concurentul susține că producția a construit formatul emisiunii în jurul pescuitului subacvatic în larg, într-o zonă cu trafic intens de ambarcațiuni turistice, fără să asigure măsuri suficiente de protecție.

Potrivit plângerii, producătorii ar fi trebuit să cunoască pericolul reprezentat de traficul naval din zonă. Floros susține că nu existau bărci de siguranță, persoane desemnate să supravegheze concurenții, zone protejate sau marcaje de avertizare suficiente.

Supravieţuitorul din Pacific, dat în judecată pentru canibalism. Familia presupusei victime cere despăgubiri de un milion de dolari

Avocatul Jason Margulies a calificat cazul drept unul „revoltător” și susține că un tânăr a rămas cu o dizabilitate severă din cauza modului în care a fost gestionată siguranța concurenților.

„Când companiile uriașe fac scurtături și reduc măsurile de siguranță pentru a maximiza profiturile, acest lucru se întâmplă adesea în detrimentul siguranței publice”, a declarat avocatul.

Un fost finalist „Survivor România” spune că a filmat în aceeași perioadă

Lucian Popa, fost finalist al „Survivor România”, a reacționat la cazul lui Stavros Floros și spune că cei doi au filmat în aceeași perioadă.

„Colegul meu Stavros dă în judecată compania care a organizat concursul Survivor și cere despăgubiri de 100 de milioane de dolari”, a scris Lucian Popa pe Facebook.

Acesta susține că Floros făcea parte din echipa „Războinicilor” și că, asemenea concurenților din România, ieșea la pescuit cu harponul.

„La fel ca mine și Stavros a ieșit la pescuit cu harponul și, în timp ce se afla cu capul în apă, o barcă a trecut peste el și a fost grav rănit”, a relatat Popa.

Potrivit fostului concurent român, Stavros ar fi fost transportat de urgență la un spital din Statele Unite, unde medicii au încercat să îi salveze viața.

Producătorii: „A fost un accident grav”

Compania AcunMedya a descris incidentul drept un „accident grav” și a transmis, după producerea acestuia, că autoritățile locale investighează circumstanțele.

„Lecția de morală a unui privilegiat”: postarea lui Godină după revenirea de la Survivor, taxată de internauți

Potrivit producătorilor, accidentul s-ar fi produs în timp ce Floros pescuia subacvatic în afara procesului competițional al emisiunii, când o barcă turistică l-a lovit. Compania susține că a intervenit imediat pentru a-i acorda ajutor și pentru a-l transporta în siguranță.

AcunMedya a mai precizat că autoritățile portuare investigau cauzele accidentului.

După incident, difuzarea „Survivor Grecia” a fost suspendată temporar, iar postul Skai a transmis că urmărește îndeaproape starea de sănătate a concurentului și că va contribui la tratamentul și recuperarea acestuia.

Lucian Popa susține în postarea sa că, după accident, organizatorii ar fi decis să nu mai desfășoare finala și că Stavros Floros ar fi fost declarat câștigător, primind premiul cel mare de 250.000 de euro.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite