Ucraina nu va participa la Adunarea Parlamentară a OSCE, în semn de protest fața de prezența rusească

0
Publicat:

Delegaţia ucraineană la Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a confirmat că nu va participa la sesiunea care va avea loc la Viena în perioada 23-24 februarie, în semn de protest faţă de prezenţa rusă.

Reuniune OSCE
Reuniune OSCE

Anunţul a fost făcut duminică de vicepreşedinta Comisiei pentru politica umanitară şi de informare a Radei ucrainene, Evghenia Kravciuk, citată de agenţia de presă Ukrinform, transmite Agerpres.

''Nu vom participa la evenimentele oficiale ale Adunării Parlamentare, la niciunul dintre ele. Dar vom merge la Viena pentru a negocia cu partenerii noştri ce trebuie să facem şi cum să scoatem din criză OSCE şi Adunarea Parlamentară a OSCE'', a spus ea.

Kravciuk a criticat Austria pentru că a eliberat vize celor 61 de membri ai delegaţiei ruse, pe care i-a calificat drept "criminali de război" şi "propagandişti". Comunitatea ucraineană din Viena va protesta în apropierea sediului Adunării, a mai anunţat ea.

La ultimele două sesiuni în acest format, delegaţiile rusă şi belarusă nu au putut participa deoarece ţările gazdă, Regatul Unit şi Polonia, nu au eliberat vize.

În acest caz, aproximativ 20 de state membre ale OSCE au cerut autorităţilor austriece să împiedice din nou participarea Rusiei şi a Belarusului, dar Ministerul de Externe de la Viena a respins această opţiune cu argumentul că, în calitate de ţară gazdă a OSCE, Austria este obligată să permită accesul delegaţilor din toate statele membre.

Sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a OSCE va coincide cu împlinirea unui an de la invazia rusă în Ucraina şi se va concentra în principal pe această problemă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite