Ucraina: Fostul premier Iulia Timoşenko, urmărită penal

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulia Timoşenko
Iulia Timoşenko

Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko, este urmărită penal după ce Procuratura generală a deschis o anchetă pentru presupuse abuzuri comise cu fonduri de la bugetul de stat.

Potrivit secretarului său de presă, Marina Sorokina, fostul premier se va prezenta astăzi la sediul Procuraturii generale pentru a primi o notificare în acest sens.

"Timoşenko a fost citată miercuri la Procuratura generală pentru a primi o înştiinţarea oficială privind instituirea urmăririi penale care are ca scop discreditarea sa şi limitarea dreptului său de a călători în Ucraina şi în lume", a declarat Sorokina, citată de RIA Novosti.

Premierul ucrainean Mikola Azarov a acuzat-o pe Timoşenko, care a condus Guvernul de la Kiev în perioada 2007-2010, de prejudiciere a bugetului de stat cu 100 de miliarde de hrivne (12,5 miliarde de dolari), adăugând că ar trebui analizate documente despre buget din perioada 2008-2009 de către agenţiile responsabile cu implementarea legii şi de către auditori independenţi.

De asemenea, vicepremierul ucrainean Volodimir Sivkovici a acuzat formaţiunile de opoziţie, care au protestat ieri în faţa Parlamentului, "deoarece creează o perdea de fum" împotriva agenţiilor responsabile cu aplicarea legilor, potrivit agenţiei Ukrinform.

Fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko, în prezent în opoziţie, a declarat că preşedintele Viktor Ianukovici ar fi ordonat Biroului Procurorului General să găsească orice motiv pentru a o ancheta, relatează agenţia Interfax-Ukraine, citată de Kyiv Post în ediţia electronică.

"Toate secţiile Biroului Procuraturii Generale au spus că Ianukovici a ordonat personal conducerii Biroului să găsească orice motiv, nu contează în ce constă acesta, pentru a mă arunca în închisoare în următoarele trei-patru luni", a declarat ea miercuri jurnaliştilor, la intrarea în sediul departamentului de investigaţii al Biroului.

Iulia Timoşenko, care a pierdut cursa prezidenţială în februarie a.c. în faţa lui Viktor Ianukovici, considerat un apropiat al Moscovei, a petrecut câteva săptămâni în închisoare în 2001 pentru acuzaţii de abuzuri financiare în legătură cu activităţile sale legate de importuri de gaze naturale la mijlocul anilor '90. Timoşenko a fost eliberată fără proces, ea susţinând că acţiunea împotriva sa a fost motivată politic de preşedintele de atunci Leonid Kucima.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite