„Trădători în fiecare familie”. Ungaria va dezvălui identitatea informatorilor din perioada comunistă

Noul guvern de la Budapesta va face publice numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile de securitate între 1945 și 1989. Documentele arată cum rețeaua de informatori era folosită pentru supravegherea populației și reprimarea disidenței. Autoritățile speră că publicarea arhivelor va contribui la clarificarea trecutului și la recâștigarea încrederii publice.

Péter Magyar a promis că va face publice arhivele serviciilor de securitate Foto: AFP

Guvernul Ungariei urmează să dezvăluie miercuri identitatea a zeci de mii de informatori ai fostului regim comunist, într-un demers menit să ajute societatea să se confrunte cu trecutul și să consolideze încrederea în instituții.

Între 1945 și 1989, serviciile de securitate ale statului comunist au folosit o rețea extinsă de informatori pentru a supraveghea societatea și a reprima orice formă de opoziție. Unii oameni au fost șantajați sau constrânși să raporteze despre vecini, prieteni, colegi și chiar membri ai propriei familii. Alții au acceptat colaborarea în schimbul unor avantaje.

Amploarea rețelei a fost ascunsă publicului timp de decenii. Dosarele agenților, păstrate în subsolul Arhivelor Istorice ale Serviciilor de Securitate ale Statului, au rămas în mare parte inaccesibile, în pofida solicitărilor repetate de publicare și a unor scurgeri parțiale de informații, scrie The Guardian.

O promisiune electorală, pusă în aplicare

În campania care a precedat alegerile parlamentare din aprilie, Péter Magyar a promis că va face publice arhivele serviciilor de securitate. Acum, după preluarea puterii, guvernul său pare hotărât să își respecte angajamentul.

În septembrie, executivul a adoptat o lege care creează cadrul pentru publicarea documentelor. Potrivit sondajelor, peste două treimi dintre cetățeni susțin această măsură.

Dezvăluirea arhivelor fusese programată inițial pentru aniversarea Revoluției anticomuniste din 1956, dar a fost amânată până la 4 noiembrie.

„O societate democratică are dreptul să își cunoască trecutul”, a scris pe Facebook Zoltán Tarr, ministrul pentru relații sociale și cultură.

Până acum, rapoartele despre informatori puteau fi consultate doar de cercetători și de rudele victimelor. Noua bază de date, care va putea fi căutată online, ar urma să transforme arhivele fostelor servicii secrete din Ungaria în unele dintre cele mai transparente din fostul bloc estic, potrivit cercetătorilor.

„Deschidem larg o ușă care până acum a fost doar întredeschisă”, a declarat István Papp, istoric și director al departamentului academic al arhivelor.

Papp susține publicarea documentelor, dar spune că se gândește și la impactul personal pe care dezvăluirile îl vor avea asupra familiilor.

„Ca istoric, sunt de acord cu publicarea dosarelor. Dar, la nivel personal, mă gândesc la cei care vor ajunge să descopere pentru prima dată istoria familiei lor”, a spus el.

Istoricii estimează că aproximativ 10% dintre cele 50.000-60.000 de persoane ale căror nume apar în documente mai sunt în viață.

O dezbatere care a divizat fostul bloc estic

În ultimele trei decenii, țările fostului bloc comunist au avut abordări diferite în privința publicării dosarelor informatorilor și a momentului în care acestea ar trebui făcute accesibile.

În Germania de Est, Bundestagul a permis accesul la arhivele Stasi în 1992. În Republica Cehă, documentele au devenit publice în 2003, iar Letonia a publicat dosarele informatorilor în 2018.

Miklós Kiss, supraviețuitor al unui lagăr de muncă forțată din Ungaria și președinte al unei asociații a victimelor, consideră că țara sa ar fi trebuit să urmeze mai devreme exemplul Germaniei.

„Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat atunci, acum totul ar fi fost deja încheiat”, a spus el.

Kiss se așteaptă ca publicarea arhivelor să dezvăluie colaboratori în numeroase comunități.

„Oamenii vor afla că au existat trădători în fiecare familie, în fiecare cartier și pe fiecare stradă. Dar ce ar trebui să facem acum cu această informație?”, a adăugat el.

Documentele, așezate unul lângă altul, ar avea o lungime de aproximativ 4,8 kilometri, suficientă pentru a înconjura parcul londonez Hyde Park.

Chiar și așa, arhiva este mai redusă decât cele păstrate de serviciile secrete din Polonia sau România, afirmă István Papp. În Ungaria, multe dosare au fost distruse în timpul Revoluției anticomuniste din 1956. Altele au dispărut în perioada tranziției din 1989, un proces gradual și în mare parte pașnic, care le-a oferit autorităților timp să elimine documentele compromițătoare.

Dosare incomplete și informații care vor rămâne ascunse

Publicarea arhivelor nu va oferi neapărat o imagine completă asupra activității fiecărui informator. În multe cazuri, nu se va putea stabili cu certitudine de ce o persoană a acceptat colaborarea sau cât de multe informații a transmis serviciilor de securitate.

Din cele aproximativ 60.000 de persoane menționate în documente, arhivele dețin dosare detaliate, verificări de antecedente și declarații doar pentru 9.000.

Aceste documente urmează să fie publicate în februarie, după eliminarea informațiilor personale care intră sub incidența legislației privind protecția vieții private. Vor fi anonimizate, printre altele, detalii despre starea de sănătate, dependențe și viața sexuală, precum și informații despre victime.

O istorie de familie marcată de supraveghere și exil

Alexander Faludy, jurnalist independent și preot anglican, a consultat dosarele referitoare la familia sa în urmă cu aproape două decenii.

Bunicul său, György Faludy, a petrecut peste trei ani într-un lagăr de muncă din Ungaria, în urma unor acuzații fabricate. Mai târziu, în exil, a scris cartea „Zilele mele fericite în iad”.

Unul dintre rapoartele din arhive l-a înfuriat în mod special pe Alexander Faludy. Documentul fusese redactat de o unguroaică stabilită la Londra, care se împrietenise cu bunica sa în perioada în care aceasta era pe moarte, din cauza cancerului.

Dar, după ce a citit mai atent dosarul informatoarei, și-a schimbat perspectiva.

„Am observat un detaliu cu adevărat amenințător în dosarul ei: numele rudelor care trăiau în Ungaria, inclusiv informații despre părinții ei în vârstă. Dintr-odată, furia mi-a dispărut. Am simțit doar milă pentru ea”, a povestit Faludy.

El spune că exilul a fost extrem de dureros pentru familia sa, dar i-a oferit și o anumită distanță morală față de presiunile la care erau supuși cei care au rămas în țară.

„Exilul a fost foarte dureros pentru familia mea, dar ne-a oferit și un anumit privilegiu moral. De aceea ezit să îi judec pe cei care au colaborat, dacă au fost nevoiți să rămână în Ungaria”, a adăugat el.

Subiectul colaborării cu Securitatea, încă tabu

Identitatea agenților fostelor servicii secrete a stârnit de multă vreme interesul publicului din Ungaria. Începând cu anii 2000, au apărut mai multe liste parțiale, în care erau menționați politicieni și artiști cunoscuți.

Mulți dintre cei acuzați au negat că ar fi colaborat cu serviciile de securitate. Cu toate acestea, simpla apariție a unor astfel de acuzații a fost suficientă pentru a provoca, în trecut, crize politice.

Puțini foști informatori au vorbit public despre experiențele lor, iar subiectul rămâne unul sensibil.

În iulie, publicația online independentă și religioasă Szemlélek a lansat un apel prin care le-a cerut foștilor informatori să își spună poveștile.

Reprezentanții cultelor religioase erau o țintă cunoscută a serviciilor de securitate și erau adesea șantajați pentru a transmite informații despre comunitățile lor. Unele estimări arată că între 7% și 10% dintre aceștia au colaborat cu statul.

Până acum, însă, nimeni nu a răspuns public apelului.

„Cred că mulți oameni simt că nu prea au ce să povestească. Sau consideră că experiența lor este atât de complexă încât nu pot, nu vor sau nu sunt pregătiți să vorbească despre ea”, a declarat pentru The Guardian Szilárd Szőnyi, redactorul-șef al publicației.

Trauma se transmite și între generații

Istoricul Domokos Szokolay speră că publicarea documentelor nu se va transforma într-o campanie de condamnare publică a celor menționați în arhive, ci va ajuta societatea să înțeleagă complexitatea acelor experiențe.

Tatăl său, Zoltán Szokolay, poet și politician, a fost identificat drept informator într-o listă neoficială publicată în 2005. Acesta a murit în 2020.

Domokos Szokolay spune că nu a citit încă toate rapoartele despre tatăl său. Vorbind deschis despre trauma transmisă între generații, el speră să le ofere sprijin celor care vor descoperi că persoane apropiate lor au colaborat cu regimul.

De asemenea, vrea să îi încurajeze să discute în familie despre ceea ce află.

„Există atât de multe secrete și traume familiale despre care putem vorbi deja: de exemplu, dacă un părinte este alcoolic sau dependent de jocuri de noroc. Dar oamenii se tem că vor fi judecați pe baza informațiilor din dosarele informatorilor”, a spus el.

„Știu că înfruntarea istoriei propriei familii poate fi înspăimântătoare sau chiar dureroasă. Dar este întotdeauna mai bine să afli adevărul”, a adăugat istoricul, citat de The Guardian.