„Super-gripa” mutantă face ravagii într-o țară din Europa. Spitale pline, școli închise, oamenii sunt îndemnați să poarte mască

0
Publicat:

Valul unei „super-gripe” mutante a dus la închiderea școlilor, internări în creștere, apeluri la purtarea măștilor și focare pe un vas de croazieră, unde zeci de pasageri au fost loviți de norovirus. Autoritățile avertizează asupra unui sezon gripal fără precedent.

Măștile revin pe stradă din cauza infectărilor FOTO Inquam Photos
Măștile revin pe stradă din cauza infectărilor FOTO Inquam Photos

Directorii de școli din Marea Britanie avertizează că rata tot mai mare a îmbolnăvirilor provoacă îngrijorare, unele instituții mergând până la a reduce cântatul în cadrul adunărilor pentru a limita răspândirea infecțiilor. Toate aceste măsuri vin pe fondul unei „super-gripe” care se răspândește rapid: internările din Londra s-au triplat, oamenilor li se recomandă să poarte măști, iar 100 de pasageri aflați într-o croazieră s-au îmbolnăvit de norovirus, scrie Daily Mail.

În același timp, Trustul Spitalelor Universitare North Midlands din cadrul NHS a declarat „incident critic”, întrucât Royal Stoke Hospital și Stafford County Hospital se confruntă cu „o cerere extrem de mare”. Pacienții au fost rugați să folosească serviciile A&E doar pentru urgențe cu risc vital.

NHS Ayrshire and Arran a anulat „vizitele de rutină” în toate spitalele sale din cauza „presiunii semnificative” și a „creșterii bruște a infecțiilor respiratorii virale, inclusiv gripă”. Șefii NHS au avertizat, de asemenea, că Londra se confruntă cu un val de gripă fără precedent, aflat în creștere, cu cazuri deja la un nivel record și „fără vârful epidemic în vizor”.

Val de cazuri în școli

Una dintre cele mai afectate școli este St Martin’s din Caerphilly, Țara Galilor de Sud, unde s-a decis închiderea temporară după ce peste 250 de elevi și angajați s-au îmbolnăvit. Directorul școlii gimnaziale, Lee Jarvis, le-a transmis părinților despre un „focar semnificativ de boală asemănătoare gripei”, anunțând o perioadă de „pauză pentru limitarea răspândirii”.

Simptomele includ vărsături, diaree, febră, tuse, dureri de cap, oboseală și „efecte generale de tip gripal” – cu un timp mediu de recuperare de șapte zile.

În altă parte, Congleton High School din Cheshire s-a închis pentru trei zile, acum două săptămâni, din cauza numărului mare de elevi cu simptome de gripă. Directoarea Heidi Thurland a spus că închiderea dintre 26 și 28 noiembrie a fost necesară pentru o curățare profundă, cu predarea mutată pe platforma de învățare online Arbor.

Între timp, o școală primară din Leeds a redus cântatul în cadrul adunărilor pentru a limita răspândirea gripei, după ce o șesime dintre elevi au absentat sau au fost trimiși acasă săptămâna trecută.

Directoarea Wigton Moor Primary, Elaine Bown, a declarat că acesta este „cel mai rău an” privind îmbolnăvirile de când lucrează acolo, adică aproape 14 ani. Ea a spus că 70 de copii au fost bolnavi sau trimiși acasă doar lunea trecută din cauza febrei sau tusei – iar într-o clasă aproape toți elevii au lipsit într-o zi.

În Scoția, Consiliul East Lothian a spus că rata absențelor din motive medicale în ultima săptămână din noiembrie a fost de 8,1% din populația școlară, față de 5,3% în aceeași săptămână anul trecut.

Focar pe o navă de croaziera

Între timp, aproximativ 100 de pasageri și membri ai echipajului de pe un vas de croazieră aflat într-o călătorie de 133 de zile în jurul lumii s-au îmbolnăvit de un virus potențial periculos.

Cei aflați la bordul navei Aida Cruises, plecată din Hamburg pe 10 noiembrie, au prezentat simptome precum vărsături și diaree.

Primele cazuri de norovirus au apărut după escale în Boston, New York și Miami, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC).

Cel puțin 95 dintre cei 2.007 pasageri și șase dintre cei 640 de membri ai echipajului „au raportat simptome pe durata voiajului”, iar personalul a izolat persoanele infectate după declanșarea focarului.

Ce spun specialiștii

Situația se petrece în timp ce NHS se confruntă cu o „criză istorică” în această iarnă, pe fondul unor posibile greve și a unui număr record de persoane internate cu gripă – experții cerând britanicilor să poarte măști.

Oficialii spun că explozia cazurilor este determinată în mare parte de creșterea infecțiilor în rândul copiilor cu vârste între 5 și 14 ani, H3N2 reprezentând marea majoritate a cazurilor. Numărul pacienților internați este acum de zece ori mai mare decât în aceeași perioadă din 2023.

Directorul executiv al NHS England, Sir Jim Mackey, avertizează că țara ar putea avea cel mai grav sezon gripal din istorie, după ce Australia a experimentat același lucru în vară – și crede că presiunile asupra NHS „în multe privințe vor semăna cu perioada Covid”.

Oficialii au relansat recomandări spunând că oricine se simte rău ar trebui să poarte mască, deoarece aceasta reduce particulele virale eliminate prin gură și nas.

Reguli obligatorii privind purtarea măștilor au fost introduse în ultimele săptămâni în unele spitale din Londra, Lincolnshire, Shropshire și Oxfordshire, pe fondul alarmării privind numărul infecțiilor.

În Londra, de trei ori mai multe persoane sunt internate cu gripă față de aceeași perioadă a anului trecut – NHS arătând cu degetul către ratele scăzute de vaccinare din capitală.

Potrivit NHS, până la sfârșitul acestei săptămâni între 5.000 și 8.000 de paturi ar putea fi ocupate de pacienți cu gripă. Astfel, s-ar putea depăși recordul actual – 5.400.

În medie, 1.717 pacienți cu gripă au fost internați zilnic săptămâna trecută, cu peste 50% mai mult decât anul trecut. Dar media zilnică din Londra a fost de 259 de pacienți – de trei ori mai mare decât cele 89 de cazuri de acum un an.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite