Schema pe care UE o propune lui Trump pentru evitarea unui război comercial. „Suntem pregătiți să negociem”
0Uniunea Europeană a oferit Statelor Unite un acord de eliminare a tarifelor pentru toate bunurile industriale, a anunțat luni, 7 aprilie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o încercare de a evita un război comercial bazat pe măsuri reciproce.

„Am propus tarife zero pentru zero la bunurile industriale, așa cum am reușit deja cu mulți alți parteneri comerciali. Pentru că Europa este întotdeauna pregătită pentru o înțelegere bună. Așa că această propunere rămâne pe masă”, a declarat ea într-o conferință de presă alături de prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Støre, transmite POLITICO.
Statele Unite și UE au fost aproape de eliminarea tarifelor industriale în urmă cu un deceniu, în cadrul discuțiilor privind TTIP — Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții — care a fost însă abandonat în primul mandat al lui Donald Trump.
Eliminarea tarifelor pentru produse industriale, cum ar fi automobilele și substanțele chimice, nu era considerată controversată la acea vreme — produsele agricole și standardele de siguranță reprezentau subiectele cu adevărat delicate.
Noua ofertă a Ursulei von der Leyen vine după ce Trump a impus săptămâna trecută tarife de 20% pentru UE și alți parteneri comerciali, ducând barierele comerciale ale SUA la cel mai ridicat nivel din ultimul secol.
Războiul comercial declanșat de Trump a provocat panică în rândul investitorilor, iar piețele financiare globale au pierdut trilioane de dolari sau euro. Luni, bursele europene au înregistrat cele mai mari scăderi într-o singură zi de la începutul pandemiei de Covid.
În mijlocul turbulențelor de pe piețe, von der Leyen a încercat să îndemne la o abordare cu calm a situației.
„Suntem pregătiți să negociem cu SUA”, a spus ea.
UE percepe în medie tarife de doar 1,6% pentru produsele neagricole din SUA, calculate pe baza volumului schimburilor comerciale. Totuși, impune un tarif mai mare, de 10%, pentru automobilele americane — iar SUA este singura țară din G7 care încă îl plătește, din cauză că TTIP nu a fost finalizat.
Pentru clarificare, comisarul european pentru comerț, Maroš Šefčovič, a declarat separat că acordul zero pentru zero ar putea acoperi automobilele și toate celelalte bunuri industriale, precum produse chimice, farmaceutice, utilaje din cauciuc și din plastic.
Von der Leyen nu a exclus nici represaliile: „Suntem, de asemenea, pregătiți să răspundem prin contramăsuri și să ne apărăm interesele”, a spus ea.
Cei 27 de miniștri ai comerțului din UE s-au întâlnit luni, la Luxemburg, pentru a discuta măsurile SUA și răspunsul Comisiei.
Tot în această săptămână este așteptată și reacția UE la tarifele impuse de Trump — de 25% pentru oțel și aluminiu — care sunt în vigoare din luna trecută. Vorbind cu jurnaliștii după reuniunea din Luxemburg, Šefčovič a declarat că Executivul european a pregătit „o listă solidă” de măsuri.