Rușii au atacat cu rachete orașele Kiev și Harkiv: mai mulți civili răniți, un bloc a fost distrus
0Mai multe persoane au fost rănite în urma unor atacuri cu rachete desfășurate marți dimineața asupra capitalei Ucrainei, Kiev, și a orașului Harkov din estul țării.

Autoritățile din cele două localități au raportat incidente de acest gen, inclusiv distrugerea parțială a unei clădiri rezidențiale, conform informațiilor furnizate de AFP, potrivit Agerpres.
Conform datelor preliminare, mai mulţi copii şi o femeie au fost răniţi la Harkov, a anunţat Serghei Bolvinov, şeful departamentului de investigaţii al oraşului, pe reţeaua Telegram.
"În urma bombardamentului din această dimineaţă, o parte dintr-un bloc de apartamente a fost complet distrusă. Echipele de salvare încearcă acum să caute printre dărâmături după persoane care ar putea fi prinse dedesubt", a declarat primarul din Harkov, Igor Terehov.
La Kiev, "o victimă a fost spitalizată de serviciile de urgenţă în cartierul Solomianskii", a anunţat primarul Vitali Kliciko.
Vehicule şi clădiri au fost cuprinse de flăcări în urma loviturilor, a spus el pe Telegram.
Administraţia militară de la Kiev a raportat un alt rănit în cartierul Sviatoşinski.
Mai multe regiuni ucrainene s-au aflat sub alertă marţi dimineaţă, iar rezidenţii au fost nevoiţi să se adăpostească după ce forţele armate au raportat tiruri de rachete.
Atacurile asupra teritoriului ucrainean s-au intensificat de la începutul anului.