Rusia foloseşte tot mai multe drone de recunoaştere în zona Odesei

0
0
Drone ruseşti Orlan 10
Drone ruseşti Orlan 10

Trupele ruse cresc numărul de drone trimise în zona Odesei pentru a efectua misiuni de recunoaştere aeriană deasupra oraşului şi a întregii regiuni - a comunicat, vineri, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Militare Regionale Odesa, Serhi Bratciuk.

Potrivit acestuia, ruşii folosesc în acest sens drone Orlan-10 şi vizează în mod special infrastructura locală şi regională. Totodată, Bratciuk a remarcat că noaptea trecută nu au avut loc atacuri la Odesa, însă a subliniat că ruşii desfăşoară operaţiuni psihologice speciale în regiune, încercând să creeze panică în rândul populaţiei civile, prin lansarea de ştiri false şi dezinformări.

În acest sens, Serhi Bratciuk i-a îndemnat pe locuitorii Odesei să rămână vigilenţi şi să aibă încredere numai în surse oficiale.

Forţele ucrainene de apărare din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, pe ţărmul Mării Negre, au consolidat frontiera de stat cu R. Moldova, după incidentele care au avut loc în ultimele zile în regiunea transnistreană.

Măsura a fost luată pe fondul „unei serii de provocări ruse în autoproclamata republică separatistă Transnistria”, a declarat joi Serhii Bratciuk, purtător de cuvânt al administraţiei militare regionale din Odesa.

Regiunea Odesa se învecinează cu Transnistria şi, în ultimele zile, a fost ţinta mai multor bombardamente ruseşti care au distrus o parte din infrastructură.

La rândul lor, aşa-zisele autorităţi din regiunea transnistreană au declarat că au avut loc mai multe atacuri asupra acestei regiuni, pe care mulţi experţi le consideră acţiuni subversive ale Rusiei menite să creeze pretexte pentru o eventuală invazie în Republica Moldova.

„Forţele de apărare continuă să realizeze operaţiuni de luptă pentru protejarea şi apărarea oraşului Odesa şi a regiunii. În special, am întărit protecţia la frontiera de stat cu aşa-numita Transnistrie, unde continuă provocările ruse pentru a crea anumite centre de tensiune”, a explicat Bratciuk.

El a adăugat că „joi nu s-au înregistrat bombardamente în regiune, dar miercuri, o unitate de apărare aeriană a Forţelor Armate ale Ucrainei a doborât deasupra Odesei o dronă rusă Orlan-10, care strângea informaţii despre instalaţiile şi infrastructura armatei”.

Lupte intense pentru preluarea controlului asupra localităţii Orihove

Şeful Administraţiei Militare Regionale Luhansk, Serhi Haidai, a declarat că în ultimele ore, trupele ruse au atacat de mai multe ori localităţi de pe teritoriul regiunii şi a precizat că vineri dimineaţă au fost semnalate lupte pentru preluarea controlului asupra satului Orihove.

"Severodoneţk, Lisiceansk, Hirske, Privilne şi Popasna au fost sub focul inamicului. Ruşii au atacat de patru oraşul Lisichansk şi de două ori oraşul Popasna. Asupra comunităţii Hirske, atacurile au loc aproape în mod continuu. În fiecare dintre aceste oraşe există locuinţe afectate" - a precizat guvernatorul. Haidai a menţionat că trupele ruse au încercat în mod repetat să ia cu asalt poziţiile Forţelor Armate ale Ucrainei în zona Orihove şi Svitlicine.

"Armata noastră respinge inamicul, dar ruşii folosesc toate armele disponibile pentru a deschide focul asupra localităţilor, distrugând case şi infrastructura. Refacerea reţelei de apă, electricitate şi gaz este aproape imposibilă" - a subliniat Serhi Haidai.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri