Video Rusia a condamnat o pensionară din Republica Moldova la 14 ani de închisoare. Fotografiile care i-au adus acuzația de trădare
Sursa: ziua.md
O femeie în vârstă de 65 de ani, cu cetățenie moldovenească și rusă, a fost condamnată la 14 ani de închisoare în Rusia, fiind acuzată că a fotografiat o instalație militară și a transmis imaginile serviciilor de informații din Republica Moldova, despre care anchetatorii susțin că ar fi acționat în interesul Ucrainei.
Sentința a fost pronunțată luni, 2 noiembrie, de Tribunalul Regional din Krasnodar. Femeia, identificată drept Natalia Slanovskaia, s-a născut în Republica Moldova, dar locuia la Moscova, potrivit Ziua.md.
Potrivit versiunii prezentate de Serviciul Federal de Securitate (FSB), în februarie 2026, pensionara se afla la tratament într-un centru de recuperare din stațiunea Anapa, când ar fi fotografiat un obiectiv aparținând Ministerului rus al Apărării, situat în regiunea Krasnodar.
Ulterior, imaginile ar fi fost trimise prin intermediul unei aplicații de mesagerie unui reprezentant al Direcției Generale Contrainformații din cadrul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova.
Anchetatorii ruși au susținut că informațiile transmise la Chișinău ar fi putut fi folosite de Ucraina împotriva forțelor armate ruse. Potrivit acestora, fotografiile ar fi putut servi la pregătirea unor acte de sabotaj asupra infrastructurii militare din regiunea Krasnodar.
În comunicatul instanței se menționează că femeia s-ar fi opus războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și ar fi colaborat în mod confidențial cu serviciile de informații moldovenești. Din cauza dublei cetățenii, aceasta a fost acuzată de „înaltă trădare”.
Cazul a fost precedat de mai multe arestări administrative succesive. Pe 18 mai 2026, o instanță din Moscova a dispus arestarea femeii pentru presupus huliganism minor, iar pe 1 iunie a primit încă 15 zile de detenție pentru aceeași contravenție.
Potrivit publicației Mediazona, procedura ar fi făcut parte dintr-o practică denumită în Rusia „arestări în carusel”, prin care o persoană este menținută în detenție prin sancțiuni administrative succesive, înainte de deschiderea unui dosar penal.
Natalia Slanovskaia s-a născut în 1961, în satul Horodiște din fosta RSS Moldovenească, și locuia la Moscova, au relatat publicațiile independente ruse The Insider și Mediazona.

Pe lângă pedeapsa de 14 ani de închisoare, instanța a dispus o restricție suplimentară a libertății pentru un an și șase luni, care va fi aplicată după executarea sentinței. Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată.
Condamnarea vine într-un context de tensiuni între Moscova și Chișinău. Relațiile dintre cele două state s-au deteriorat recent după ce Republica Moldova a anunțat expulzarea unui diplomat rus, în urma căderii unor resturi de dronă pe teritoriul său, notează EFE și infobae.com.




















































