Polişti români pe aeroporturi italiene
0Zece poliţişti de frontieră români vor lucra, timp de o lună, pe aeroporturile din Italia, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Ei se vor afla în Italia, în perioada 13 noiembrie - 12 decembrie, şi vor desfăşura misiuni de sprijin al autorităţilor italiene, în vederea combaterii migraţiei ilegale şi traficului de fiinţe umane, dar şi pentru realizarea unui schimb de experienţă în gestionarea frontierelor.
Activitatea are ca scop intensificarea colaborării, dar şi acordarea de sprijin autorităţilor italiene care instrumentează cauze de natură judiciară referitoare la persoane de cetăţenie română.
Poliţiştii români îşi vor desfăşura activitatea pe aeroporturi din Roma, Milano, Torino, Bergamo şi Verona. Ei se vor ocupa de controlul documentelor de călătorie, de asigurarea informărilor necesare în cazul îndepărtării de pe teritoriul italian a unor cetăţeni români, care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia Italiei. De asemenea, ei se vor perfecţiona în domeniul problematicilor Schengen.
Activitatea se desfăşoară în baza Memorandumului semnat la Roma, la 9 octombrie, între conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră române şi cea a Direcţiei Centrale pentru Imigrări şi Poliţie de Frontieră din Ministerul de Interne al Republicii Italiene.























































