Papa Francisc, dus la spital pentru analize după ce a resimțit simptome de gripă: „Sunt încă puțin răcit”
0Papa Francisc a fost dus la spital, miercuri, după ce le-a spus credincioșilor, în cadrul audienței sale săptămânale, că nu și-a revenit încă după simptomele gripei.
Suveranul Pontif este supus unor verificări "diagnostice" la Gemelli din Roma, înainte de a se întoarce la Vatican, scrie theguardian.com.
Biroul de presă al Vaticanului a declarat că Francisc, în vârstă de 87 de ani, a fost dus la spitalul Gemelli din Roma pentru "teste de diagnosticare", înainte de a se întoarce la Vatican la scurt timp după aceea. Într-o declarație de luni, acesta spusese că suferea de simptome "ușoare" de gripă.
"Sunt încă puțin răcit", a declarat papa, care și-a redus agenda în ultimele zile, în fața credincioșilor.
Monseniorul Filippo Ciampanelli, unul dintre asistenții săi, a citit cateheza în timpul audienței, așa cum a făcut-o și în ocaziile anterioare când papa nu se simțea bine.
Francisc, care a fost afectat de probleme de sănătate în ultimii ani, a fost internat la Gemelli în luna martie a anului trecut cu bronșită acută. Inițial, Vaticanul a spus că se afla acolo pentru testele programate, dar suveranul pontif a dezvăluit ulterior că a simțit dureri în piept și a fost dus de urgență la spital, unde i s-a pus diagnosticul de bronșită. După ce a fost externat, el a glumit: "Sunt încă în viață".
El a fost reinternat la Gemelli în iunie pentru controale de sănătate.
În noiembrie, Francisc, care este adesea văzut într-un scaun cu rotile sau cu un baston de mers din cauza unor dureri ale nervului sciatic și a unei probleme la genunchi, a declarat în timpul unei audiențe cu rabinii europeni că nu se simte bine, ceea ce purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a spus la momentul respectiv că era "doar o mică răceală".
Lui Francisc i-a fost extirpat o parte dintr-un plămân la începutul vârstei de 20 de ani, în timp ce se pregătea pentru a deveni preot în Argentina, țara sa natală. În iunie 2021, el a suferit o operație la colon.
El a făcut deseori aluzie la posibilitatea de a demisiona dacă starea de sănătate proastă îl va împiedica să își facă treaba. În decembrie, el a dezvăluit că și-a ales locul de înmormântare - Bazilica Santa Maria Maggiore din cartierul Esquilino din Roma - rupând tradiția de lungă durată a papilor care sunt înmormântați în grotele de sub Bazilica Sfântul Petru din Vatican.