Papa Francisc face apel la unirea religiilor pentru protejarea mediului: creația este un „dar ce trebuie îmbrățișat”

0
Publicat:

Papa Francisc a subliniat duminică necesitatea ca toate religiile lumii să se unească pentru a se opune devastării „rapace” a mediului, transmite agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres.

Papa Francisc FOTO Arhivă
Papa Francisc FOTO Arhivă

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, urma să susţină un discurs în deschiderea Pavilionului Credinţei din cadrul conferinţei climatice COP28 de la Dubai, însă o inflamaţie pulmonară l-a forţat să rămână la Vatican, notează Reuters.

Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a citit mesajul suveranului pontif în locul acestuia, aşa cum a făcut şi sâmbătă, în cazul discursul principal de la summitul ONU dedicat climei.

„Religiile, ca voci ale conştiinţei în beneficiul umanităţii, ne amintesc că suntem creaturi finite, dominate de o nevoie de infinit”, a spus Papa Francisc, menţionând că un Pavilion al Credinţei reprezintă o premieră la o conferinţă COP.

„Pentru că suntem cu adevărat muritori, avem limitele noastre, iar protejarea vieţii presupune, de asemenea, să ne opunem iluziei rapace de omnipotenţă care ne devastează planeta”, a menționat liderul Bisericii Catolice.

Religiile, a continuat el, „trebuie să acţioneze în mod urgent pentru binele mediului”, să-şi educe membrii pentru a urma „stiluri de viaţă sobre şi fraterne” în locul celor risipitoare şi să acţioneze pentru o revenire la contemplarea individuală a măreţiei naturii.

„Aceasta este o obligaţie esenţială pentru religii, care sunt chemate să predea contemplaţia, deoarece creaţia nu este doar un ecosistem ce trebuie conservat, ci şi un dar ce trebuie îmbrăţişat”, a insistat Papa Francisc.

„O lume săracă în contemplare va fi o lume poluată în suflet, o lume care va continua să renunţe la oameni şi să producă deşeuri”, a conchis suveranul pontif.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite