O țara europeană pedepsește drastic aruncarea gunoiului din mașină. Un muc de țigară te poate costa peste 1.000 de euro
0Aruncarea unui simplu muc de țigară pe geamul mașinii poate costa peste 1.000 de euro în Italia, iar în cazuri extreme, infractorii de mediu riscă chiar închisoarea.

Italia a introdus, de săptămâna aceasta, o lege extrem de strictă împotriva celor care aruncă gunoaie din mașină sau lasă resturi pe stradă. Sancțiunile pornesc de la peste 1.000 de euro pentru un simplu muc de țigară și pot ajunge la zeci de mii de euro, în anumite cazuri, chiar și cu pedepse cu închisoarea.
Potrivit noii legislații, un șofer care aruncă pe geam un muc de țigară riscă o amendă de 1.118 euro. Amenzile pot ajunge până la 18.000 de euro dacă persoana aruncă pe geam recipiente cum ar fi sticle, cutii de plastic (PET-uri) sau pungi de gunoi.
Dacă fapta este comisă în zone sensibile, cum ar fi apropierea râurilor, în arii protejate sau în zone deja afectate de poluare, și reprezintă un pericol real pentru mediu sau sănătatea publică, autoritățile pot aplica arest imediat (cu suspendare în 48 de ore) și pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani și jumătate. În cele mai grave cazuri, pedeapsa poate ajunge până la 7 ani de închisoare.
Noile reguli se aplică atât șoferilor care aruncă gunoaie în mers, cât și celor care opresc mașina pentru a arunca deșeurile pe marginea drumului, potrivit Curierul Italiei.
Camerele de supraveghere, probe-cheie
O altă schimbare importantă este modul în care sunt colectate dovezile. Noile reglementări permit folosirea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere montate pe aproape toate străzile din Italia. Acest lucru face ca șoferii, inclusiv cei români aflați în țară pentru muncă sau turiști, să fie mult mai ușor de sancționat.
Amenzi record și risc de închisoare
Pentru persoanele care dețin afaceri mici și elimină ilegal gunoiul rezultat din activitatea lor, amenzile pot ajunge chiar și la 27.000 de euro. Mai mult, în situațiile în care deșeurile sunt aruncate în zone protejate sau arii naturale, legea prevede și posibilitatea pedepsei cu închisoarea.
Această măsură are ca scop protejarea mediului și menținerea curățeniei, Italia devenind astfel unul dintre statele europene cu cele mai stricte reglementări împotriva poluării prin aruncarea gunoaielor pe stradă.