O femeie a oprit de două ori ventilatorul unei paciente fiindcă o enerva zgomotul. Reacția spitalului

0
Publicat:

O femeie în vârstă de 72 de ani din Germania a fost reținută pentru tentativă de omor după ce a oprit de două ori ventilatorul unei paciente cu care împărțea salonul de spital fiindcă o deranja zgomotul, relatează The Guardian.

Femeie cu mască de oxigen.
O femeie a fost arestată pentru tentativă de omor.

Poliția și procurorii spun că medicii i-au explicat femeii, după ce a oprit prima dată ventilatorul, în jurul orei 20:00, că aparatul era vital pentru pacientă. 

Deşi suspecta a fost informată de personalul spitalului că aportul de oxigen este o măsură vitală, ea a deconectat din nou aparatul în jurul orei 21:00", se arată în comunicatul de presă al poliţiei din Mannheim, oraş în care au fost săvârșite faptele. 

Femeia conectată la ventilator, în vârstă de 79 de ani, a trebuit să fie resuscitată, au menționat autoritățile. Aceasta este în stare stabilă, dar este internată la secția de terapie intensivă. 

Suspecta a fost dusă, miercuri, în fața unui judecător și apoi la închisoare. Ancheta este în curs de desfășurare. 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite