Noi imagini arată avarierea unui pod important ce leagă Crimeea de regiunea Herson FOTO
0Noi imagini apărute pe rețelele de socializare surprind avarierea podului feroviar de peste strâmtoarea Ciongar, care leagă Crimeea ocupată de regiunea Herson, în urma unor atacuri cu rachete, sâmbătă, relatează publicația de specialitate „The War Zone”.
Într-o imagine se vede un crater mare între perechile de șine la una dintre intrările pe pod, ambele linii de cale ferată fiind deteriorate.
Imaginea a fost publicată de Anton Gerașcenko, consilierul Ministerului ucrainean de Interne, care a scris pe Twitter, pe 29 iulie: „Forțele armate ucrainene au confirmat un atac asupra podului Ciongar (unul dintre elementele-cheie în logistica militară rusă din sudul Ucrainei). Presa rusă nu a pomenit despre atac. Așa-numitul "șef" al Crimeei a raportat că au fost lansate 12 rachete Storm Shadow, dar toate au fost doborâte de apărarea aeriană rusă. Se pare că mass-media a primit un ordin direct de la Kremlin de a nu face nicio mențiune”.
Daunele provocate podului au fost captate și de imagini prin satelit.
Oficialii ruși susțin că podul a fost atacat cu rachete de croazieră Storm Shadow donate de Marea Britanie.
Imaginile contrazic declarațiile administrației instalate de Rusia în regiune.
Duminică, Volodimir Saldo, guvernatorul interimar al regiunii Herson, instalat de Rusia, a susținut că podul a suferit pagube minime ca urmare a celui de-al doilea atac asupra podurilor cheie din acea parte a Crimeei în puțin mai mult de o lună.
Apărarea rusă a doborât toate cele 12 rachete Storm Shadow care au vizat podul, a spus el.
„Într-un singur loc fragmente căzute de la arme străine scumpe, predate de Occident camarilei de la Kiev în «scopuri pașnice», au avariat ușor cabina și linia de contact. La ora la care scriu, avariile au fost deja reparate de către echipa de întreținere”.
Totodată, Saldo a publicat pe canalul său de Telegram o fotografie despre care a pretins că îi susține afirmația.
Totuși, canalul rusesc de Telegram Two Majors l-a contrazis luni pe Saldo, afirmând că podul a fost lovit de cel puțin o rachetă.
„Judecând după amploarea distrugerilor, una dintre munițiile lansate a reușit să ajungă la țintă: restul au fost interceptate de sistemele de apărare antiaeriană. Pagubele nu par semnificative și, cu o anumită probabilitate, au fost deja reparate”, a scris luni Two Majors.
În iunie, un alt atac presupus ucrainean cu rachete Storm Shadow asupra podului rutier Ciongar aflat la aproximativ opt kilometri spre est, a provocat probleme pentru armata rusă, obligând-o să redirecționeze traficul pe rute mai lungi.
„Avarierea podului Ciongar este de mare importanță”, declara la vremea respectivă Iuri Sobolevski, un oficial ucrainean din cadrul administrației regiunii Herson, pe canalul său Telegram.
„Este o lovitură pentru logistica militară a ocupanților”, dar „impactul psihologic asupra ocupanților și a puterii de ocupație este și mai important. Nu există niciun loc pe teritoriul regiunii Herson unde să se simtă în siguranță”, spunea oficialul.