Video Mărturia unui preot ajuns la locul tragediei feroviare din Spania: „Am mers printre trupuri. Îngrozitor. Nu am văzut niciodată așa ceva în viața mea”
Echipe ale Gărzii Civile, Unității Militare de Urgență (UME), poliției și serviciilor medicale intervin fără întrerupere la locul accidentului feroviar din apropiere de Urda, unde coliziunea dintre un tren Renfe și o garnitură Iryo a provocat zeci de morți și peste 170 de răniți. Salvatorii luptă contracronometru printre vagoane distruse, în căutarea supraviețuitorilor.

Impactul a fost devastator. Trenul AVE al Renfe ar fi lovit ultimul vagon al garniturii Iryo cu o forță atât de mare încât l-a străpuns, transformând mai multe vagoane într-un morman de fiare contorsionate, relatează publicația El Espanol.
La fața locului, salvatorii continuă să caute eventuali supraviețuitori și să evacueze răniții, în timp ce operațiunea de recuperare a victimelor este în plină desfășurare. Mai multe puncte medicale avansate au fost instalate în apropierea zonei accidentului, unde paramedicii acordă îngrijiri celor răniți înainte de transferul către spitale.
„Este greu de imaginat că ar fi putut exista supraviețuitori”
Un angajat al Protecției Civile prezent la intervenție a descris amploarea dezastrului drept una fără precedent.
„Impactul a fost atât de puternic încât este greu de imaginat că ar fi putut exista supraviețuitori în zona cea mai afectată a trenului”.
Printre cei care au ajuns la locul accidentului s-a numărat și un preot din localitatea Los Yébenes, care a povestit scenele dramatice întâlnite în apropierea vagoanelor distruse.
„Am mers printre trupuri. Este ceva îngrozitor. Nu am văzut niciodată așa ceva în viața mea. Mă rog pentru sufletele lor”, a spus preotul.
Potrivit relatărilor din teren, operațiunile de intervenție sunt îngreunate de starea în care au rămas garniturile și de amploarea distrugerilor.
Resturi de material feroviar, bagaje și obiecte personale ale pasagerilor sunt împrăștiate pe câmpul din jurul căii ferate.
Primii care au alertat autoritățile au fost proprietarii unei ferme din apropierea locului unde s-a produs tragedia. Aceștia au deschis imediat porțile proprietății pentru a permite accesul echipajelor de intervenție și au îndepărtat gardurile care îngreunau accesul către trenurile avariate.
Pe măsură ce orele trec, zeci de echipe de salvare continuă să lucreze la locul accidentului, într-o cursă contra cronometru desfășurată sub zgomotul elicopterelor medicale, al sirenelor de ambulanță și al utilajelor folosite pentru a ajunge la victimele prinse între vagoanele distruse.




















































