Marea Britanie: Medicii au început o grevă pe o durată fără precedent
0Medicii tineri din Marea Britanie au început miercuri dimineaţa o grevă de şase zile, o durată fără precedent pentru sistemul britanic de sănătatate publică, care este deja puternic afectat, relatează AFP.
Luna aceasta ianuarie ar putea fi „unul dintre cele mai grele începuturi de an” pe care le-a cunoscut NHS, Sistemul de sănătate publică britanic, a avertizat un oficial NHS, Stephen Powis, care le-a cerut pacienţilor să nu renunţe la îngrijiri, potrivit Agerpres.
După numeroase demersuri în ultimele luni, „medicii juniori” - medici cu un statut apropiat celui de stagiari din Franţa - care cer majorări salariale, s-au mobilizat în lipsa unui acord cu guvernul în faţa crizei provocate de inflaţie.
„SOS NHS”, se afla înscris pe o pancartă purtată de grevişti în faţa Spitalului Saint-Thomas, în centrul Londrei.
„Medicii tineri sunt suprasolicitaţi şi prost plătiţi”, se afla înscris pe o altă pancartă.
Noua grevă a acestor medici, care sunt aproape 70.000 în Anglia, survine într-un moment în care NHS se confruntă cu o lipsă de medici şi fac eforturi să reducă listele de aşteptare enorme pentru pacienţi.
„Avem liste de aşteptare enorme pentru că nu avem suficienţi medici, răspunsul nu este reducerea salariilor şi să ne facă să fugim”, a declarat Robert Laurenson, un oficial al comisiei „medicilor junior” din sindicatul BMA.
„Greva este singurul lucru pe care acest guvern îl ascultă”, a adăugat el.
„Nu va mai rămâne niciun medic” dacă guvernul nu acceptă majorarea salariilor, a spus Hamish Bain, un medic în vârstă de 30 de ani, explicând că mai mulţi dintre colegii săi au emigrat în Australia şi Statele Unite. Este necesară o creştere pentru a-i aduce înapoi „din străinătate”, a declarat el.
NHS şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la consecinţele acestei mişcări în mijlocul iernii, explicând că „aproape toate îngrijirile de rutină vor fi perturbate”.
Potrivit cotidianului The Times, un milion de consultaţii au fost anulate în total din cauza grevelor „medicilor juniori”.
„Ianuarie este perioada cea mai aglomerată din an pentru NHS, aşa că aceste greve vor avea un impact enorm asupra sistemului nostru de sănătate”, a criticat miercuri ministrul Sănătăţii, Victoria Atkins, cerându-le medicilor „să revină la masa negocierilor”.
Un „medic junior” câştigă în jur de 32.000 de lire sterline (37.000 de euro) în primul său an de practică, notează guvernul.
Potrivit sindicatului BMA (British Medical Association), salariile au scăzut cu aproape un sfert din 2008, ţinând cont de inflaţie.
Guvernul a negociat timp de cinci săptămâni în toamnă în încercarea de a debloca situaţia înainte de perioada tensionată din iarnă şi a oferit o creştere salarială de 3% la începutul lunii decembrie, pe lângă cea de 8,8% în medie acordată deja în această vară.
Dar BMA estimează că acest lucru nu ar acoperi scăderea puterii de cumpărare din ultimii ani şi solicită creşteri de până la 35% pe mai mulţi ani.
O categorie de medici cu experienţă, „consultanţii”, a obţinut recent o creştere de la 6% la 19,6%, asupra căreia membrii sindicatului BMA urmează să voteze.
De peste un an, NHS se confruntă cu o serie de greve istorice din diverse categorii ale personalului, între care pentru prima dată a asistentelor.
Regatul Unit a cunoscut numeroase greve de la jumătatea anului 2022 din cauza crizei puterii de cumpărare. Mult timp blocată peste 10%, inflaţia a stagnat recent şi s-a situat la 3,9% timp de un an în noiembrie.