Încăierare violentă în Capri, o destinație de lux din Italia: bătaie cu scaune, pumni și picioare. Turiștii au intrat în panică și au fugit din calea scandalului | adevarul.ro

Video Încăierare violentă în Capri, o destinație de lux din Italia: bătaie cu scaune, pumni și picioare. Turiștii au intrat în panică și au fugit din calea scandalului

Publicat:
0
1 live

Scene de panică într-una dintre cele mai exclusiviste destinații turistice din Italia. O încăierare violentă a izbucnit în Capri, unde mai multe persoane s-au lovit cu pumnii și picioarele și au aruncat cu scaune. Turiștii aflați în zonă au asistat îngroziți la conflict, iar imaginile filmate în timpul incidentului au ajuns rapid pe rețelele de socializare.

Scandalul a avut loc pe o stradă îngustă din apropierea orașului Marina Grande și a implicat un grup de turiști și proprietarii unui magazin de suveniruri. Din imaginile distribuite online se vede cum conflictul escaladează rapid.

Persoanele implicate se lovesc cu pumnii și picioarele, iar în timpul altercației sunt aruncate și scaune. Turștii aflați în apropiere încearcă să se ferească de violență, în timp ce atmosfera devine tensionată. Scenele au provocat panică printre turiști și localnici, care s-au trezit în mijlocul unei confruntări violente într-o zonă intens frecventată.

Captură de ecran 2026 08 25 093622 png
Foto: sursa: captura video

Imaginile au devenit virale

Videoclipul a fost distribuit pe rețelele de socializare de deputatul italian Francesco Emilio Borrelli. Politicianul a atras atenția asupra necesității unor controale mai stricte și a unei prezențe mai consistente a forțelor de ordine în Capri.

„Imaginile acestei ultime încăierări din Capri sunt îngrijorătoare. Este inacceptabil să vezi oameni luptându-se cu scaune, lovindu-se cu pumnii și picioarele în plină zi, transformând o zonă frecventată de locuitori și turiști într-un teatru al violenței și punându-i în pericol chiar și pe cei care pur și simplu trec întâmplător pe acolo”, a transmis Francesco Emilio Borrelli.

Acesta a susținut că, pe timpul nopții, pe întreaga insulă există o singură patrulă și a cerut autorităților să ia în calcul suplimentarea forțelor de ordine, în special în zonele și intervalele considerate mai sensibile.

Primarul din Capri: „Zona este monitorizată”

Declarațiile deputatului au fost urmate de o reacție din partea primarului din Capri, Paolo Falco. 

„Zona este supravegheată atât de poliția municipală, cât și de celelalte forțe de ordine. De asemene, insula este monitorizată cu aproximativ 80 de camere de supraveghere de înaltă rezoluție”, a spus primarul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite