Video „În Italia, nu plătim”. Scandal și furie după videoclipul tinerilor „Maranza” care intră fără bilet în metroul din Torino
Un videoclip filmat în metroul din Torino a stârnit indignare în Italia. Mai mulți tineri care se autointitulează „Maranza” sunt filmați în timp ce sar peste barierele de acces și intră fără bilet. Imaginile au devenit virale pe rețelele sociale, iar compania de transport din Torino a depus plângere.

Protagonistul videoclipului este Ilyas Maluma, un influncer origine marocană, care se autointitulează „managerul Maranza”, potrivit Il Giornale.
În videoclipul postat pe rețelele de socializare, Ilyas Maluma se apropie de intrarea în metroul din Torino și i se adresează direct eurodeputatei Silviei Sardone, reprezentantă a partidului Liga, care a criticat în repetate rânduri fenomenul „Maranza”.
„Silvia Sardone, uite. Noi, cei de la Maranza, aici în Italia, nu plătim bilete”, spune tânărul în videoclip. Apoi arată spre picioarele sale și afirmă că acesta este „biletul”, după care sare peste bariera de acces și intră în metrou.
Mesajul continuă pe același ton provocator. Tânărul întreabă unde sunt controlorii și susține că aceștia nu sunt prezenți. După el, și alți tineri trec peste barierele de acces, în timp ce înregistrarea surprinde urale și încurajări.
„Vezi? Familia Maranza este la conducere și nimeni nu vorbește. Unde sunt inspectorii de bilete? Nu sunt aici”, a spus acesta.
Imaginile au provocat și reacția eurodeputatei Silvia Sardone, care a criticat comportamentul tinerilor. „Isprăvile acestor tineri sunt din ce în ce mai ridicole. Și chiar se laudă”, a transmis aceasta.
Videoclipul s-a răspândit rapid pe rețelele sociale și a stârnit numeroase reacții în Italia.
Mulți dintre cei care au reacționat la videoclip au criticat faptul că tinerii tratează călătoria fără bilet ca pe un „gest de bravură” și se tem că astfel de imagini îi pot determina și pe alții să le imite comportamentul.
„Este absolut șocant ce se întâmplă în Italia”, a scris un internaut.
„De ce Poliția nu face nimic?”, a comentat altcineva.
Nu este prima confruntare cu Silvia Sardone
Nu este prima dată când Ilyas Maluma o atacă verbal pe deputata Silvia Sardone. Potrivit relatărilor din presa italiană, influencerul este deja cunoscut forțelor de ordine, se prezintă drept „managerul Maranza” și a criticat-o în repetate rânduri pe reprezentanta Ligii.
Presa italiană relatează că Maluma are legături cu gruparea lui Don Alì, arestat în noiembrie anul trecut într-un dosar de hărțuire.
Într-o declarație mai veche, citată de Il Messaggero, Maluma a afirmat că este „intangibil” în Italia. Tot atunci, el a spus face ce vrea și a lansat insulte la adresa reprezentantei Ligii.
În urma incidentului, compania de transport a depus o plângere împotriva lui Ilyas Maluma și a anunțat că urmează să fie intensificate controalele în stația de metrou în care au fost filmate imaginile.
Ilyas Maluma are 30.000 de urmăritori pe Instagram.



















































