Imagini cu retragerea forțelor ruse din Herson: Vehicule militare și echipamente abandonate VIDEO

0
Publicat:

Pe rețelele de socializare au fost publicate clipuri video cu retragerea forțelor ruse din Herson, unii militarii au filmat mesaje de adio, în vreme ce altele arată echipamente abandonate de soldații ruși urmările loviturilor cu sistemele HIMARS. 

Rușii s-au retras din Herson. Foto: Captură video Twitter
Rușii s-au retras din Herson. Foto: Captură video Twitter

În unul dintre clipurile video doi militari ruși povestesc că au fost nevoiți să se trezească devreme pentru a fi evacuați, unul dintre ei relatând că este pentru prima dată când a văzut orașul Herson și râul Nipru, lucru care sugerează că a ajuns pe frontul din sudul Ucrainei cu trupele ce au bombardat din regiunea Zaporojie, situată în est. 

Acum mi-e clar de ce se întâmplă asta. Apărarea orașului cu aceste linii de aprovizionare ar fi nebunie completă”, a afirmat el. 

Este greu, amar, mai ales că Herson este acum un subiect al Federației Ruse”, spune celălalt militar rus, făcând aluzie la anexarea făcută de președintele rus. 

„Am văzut aici multe banere cu „Rusia este aici pentru totdeauna”. Vom vedea ce se va întâmpla în continuare. Sperăm ca să recâștigăm asta cumva”, a mai spus soldatul. 

Nimic nu este pierdut dacă există o dorință pentru victorie, o dorință pentru rezistență”, a continuat celălalt soldat. 

Echipamente și vehicule militare abandonate

Un alt clip video a fost filmat de corespondentul rus de război Alexandr Kots care a fost evacuat cu un feribot ce transporta mașini către partea stângă a râului Nipru. 

Corespondentul rus de război a filmat inclusiv podul Antonovski pentru a expune pagubele suferite în urma bombardamentelor efectuate de ucraineni cu sistemele Himars furnizate de SUA. 

Distrugerile aduse podului Antonovski din cauza cărora comunicarea între malul drept și stâng al Niprului a fost întreruptă”, a afirmat acesta pentru a arăta „rezultatele precise” ale atacurilor cu sistemele HIMARS. 

Kots a fost atacat de alți propagandiști ruși care l-au criticat, miercuri, din pricina relatărilor referitoare la situația din Herson. 

Cu privire la Herson. N-am deloc vești bune. Va trebui să fiți de acord că nu sunt multe din acestea în nicio direcție. Așteptăm anunțuri oficiale”, se arată într-o postare publicată, miercuri, de Kots pe canalul său de Telegram, înainte ca Moscova să transmită retragerea din orașul orașul Herson. 

Un alt clip video arată echipamente și vehicule militare abandonate de soldații ruși, unele dintre ele par avariate în timpul unor încercări eșuate de traversare a Niprului. 

Generalul australian în retragere, Mick Ryan, a scris într-o nouă analiză, care a fost publicată joi, că există o probabilitate mică ca forțele ucrainene să mai pună mâna pe un număr asemănător de echipamente și vehicule rusești ca în timpul prăbușirii frontului rusesc din Harkov, având în vedere că în prezent această operațiune ar fi fost pregătită cu ceva timp înainte. 

Desfășurarea unei retrageri tactice ordonate este o provocare foarte dificilă, chiar și în cele mai bune circumstanțe. Iar, dat fiind faptul că rușii au avut timp să pregătească această retragere, s-ar putea ca ei să nu lase în urmă atât de multe muniții și echipamente cum au făcut-o în Harkov”, a explicat Ryan.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite