Furtuna Nils lovește vestul și sud-vestul Europei: vânt extrem, inundații și risc de avalanșe

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furtuna Nils afectează vestul și sud-vestul Europei, provocând rafale de vânt extrem de puternice, inundații și un risc crescut de avalanșe în mai multe regiuni. Meteorologii au emis avertizări de vreme severă pentru Franța, Italia, Spania, Portugalia și Germania.

Alerte meteo în Europa, 12 februarie 2026. FOTO: meteoalarm.org
Alerte meteo în Europa, 12 februarie 2026. FOTO: meteoalarm.org

Franța, sub cod roșu de vânt

În Franța, sud-estul țării se află sub cod roșu de vânt, cea mai severă avertizare meteorologică. Zonele montane sunt vizate de un risc ridicat de avalanșe, iar sud-vestul țării se confruntă cu pericol de inundații, pe fondul precipitațiilor abundente.

Rafalele de vânt au atins valori record în mai multe localități:

  • 200 km/h la Pic du Midi (Hautes-Pyrénées)
  • 162 km/h la Biscarrosse (Landes)
  • 158 km/h la Leucate (Aude)
  • 151 km/h la Port-la-Nouvelle (Aude)
  • 148 km/h la Perpignan (Pyrénées-Orientales)
  • 145 km/h la Pau (Pyrénées-Atlantiques)

Cod roșu în Sardinia, cod portocaliu în mai multe țări

În Italia, insula Sardinia este sub cod roșu de vânt, în timp ce restul teritoriului italian se află sub cod portocaliu, alături de Franța, Spania, Portugalia și Germania. Avertizările vizează vânturi foarte puternice, ploi intense și condiții meteo periculoase.

Recomandările autorităților

Autoritățile din țările afectate recomandă populației să evite deplasările neesențiale, să fie extrem de prudente în zonele montane sau împădurite și să urmărească în permanență actualizările meteorologice, în contextul evoluției rapide a furtunii Nils.

Meteorologii avertizează că fenomenul ar putea continua să producă pagube semnificative în următoarele ore, în special în regiunile expuse vântului și precipitațiilor abundente.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite