Europarlamentarul Sebastian Bodu cere preşedintelui PE suspendarea liderului UK Independence Party

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nigel Farage, europarlamentarul britanic care a alimentat zvonuri privind „invazia românilor“
Nigel Farage, europarlamentarul britanic care a alimentat zvonuri privind „invazia românilor“

Europarlamentarul PPE Sebastian Bodu i-a cerut vineri preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, să îl suspende pe Nigel Farage, liderul UKIP, din funcţia de co-preşedinte al Grupului parlamentar Europa Libertăţii şi Democraţiei, pentru alimentarea informaţiilor tendenţioase privind „valul de infractori" români şi bulgari care va invada Regatul Unit începând cu 1 ianuarie.

Potrivit Agerpres, europarlamentarul român Sebastian Bodu consideră că această retorică „este iresponsabilă şi chiar infracţională întrucât incită la violenţă", unor astfel de acte putând oricând să le cadă victimă oameni a căror singură vină e că au vorbit în limba lor materna.

„Autorii morali vor jubila şi vor spune că asta le-a fost soarta", a atras atenţia Sebastian Bodu.

Eurodeputatul PPE invocă prevederile regulii nr. 9 din Regulamentul de Procedura al Parlamentului European, conform căreia „comportamentul membrilor Parlamentului trebuie sa se bazeze pe principiile stipulate in textele fundamentale pe care Uniunea Europeana este construită", situaţie care se aplică atât în interiorul camerei legislative cât şi în afara ei.

„Dacă Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană va fi un lucru mai mult decât regretabil, dar a inflama opinia publică britanică invocând „valuri de infractori veniţi din România şi Bulgaria" este nu doar o atitudine iresponsabilă, ci şi infracţională, care expune romanii şi bulgarii deja aflaţi în Regatul Unit sau cei — puţini în opinia mea — care vor veni după 1 ianuarie, la posibile acte de violenţă pentru care va răspunde doar autorul direct. Autorii morali vor jubila şi vor spune că asta le-a fost soarta. Şi cu siguranţă victimele unor astfel de acte nu vor fi infractori, ci nişte oameni care doar au avut ghinionul să vorbească limba maternă. Or, o astfel de atitudine este de netolerat şi ar trebui sancţionată, nu doar de autorităţile britanice naţionale, ci şi de cele europene, începând cu Parlamentul European. Faptul ca există infractori români nu înseamnă că toţi românii sunt infractori iar statisticile d-lui Nigel Farage sunt făcute cu rea-credinţa şi denaturate", arată Bodu în scrisoarea adresată preşedintelui PE.

Citeşte şi:

Vieţile românilor din Marea Britanie, ruinate de retorica înşelătoare, spune ambasadorul Ion Jinga

Vieţile şi reputaţia românilor muncitori din Marea Britanie sunt ruinate de statistici înşelătoare şi de retorica „sperietoare" folosită intens, de la mass-media la politicieni, susţine ambasadorul român la Londra, pe blogul său de pe Huffington Post.

Front comun împotriva exceselor britanice. Cum îi răspund oficialii europeni şi români lui David Cameron

Intenţiile premierului britanic de a cere schimbarea legislaţiei europene privind libera circulaţie pentru cetăţenii UE din România şi Bulgaria şi decizia sa de a înăspri regulile de acordare a beneficiilor sociale au provocat reacţii dure din partea oficialilor europeni. 

Românii din Marea Britanie, ofensivă la atacurile de imagine

Un editorial din The Telegraph semnat de Ambasadorul României la Londra aduce în atenţia publicului britanic potenţialul dezvoltării relaţiilor dintre cetăţenii români aflaţi în Regat şi britanici, precum şi cel mai nou proiect de colaborare a forţele de poliţie din cele două ţări.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite