Europa a devenit cel mai mare importator de arme din lume. Tranzacțiile s-au triplat în ultimii cinci ani
0Europa a devenit cel mai mare importator de arme la nivel global în perioada 2021–2025, pe fondul temerilor legate de amenințarea Rusiei și al scăderii încrederii în garanțiile de securitate oferite de Statele Unite, potrivit datelor publicate de Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI).

Conform raportului, statele europene și-au triplat importurile de armament în ultimii cinci ani comparativ cu perioada 2016–2020.
Creșterea este determinată atât de sprijinul militar acordat Ucraina în războiul cu Rusia, cât și de eforturile statelor europene de a-și reconstrui capacitățile militare după decenii de investiții reduse.
„Creşterea bruscă a fluxurilor de arme către statele europene a determinat o creştere de aproape 10% a transferurilor globale de arme”, a declarat Mathew George, directorul Programului de transferuri de arme al SIPRI, potrivit Reuters.
Potrivit datelor, Europa reprezintă acum 33% din importurile globale de arme, față de doar 12% în perioada precedentă de cinci ani.
Achiziții masive din SUA
Deși producția militară internă a crescut în unele state europene, țările de pe continent au continuat să cumpere în cantități mari echipamente militare din Statele Unite, în special avioane de luptă și sisteme de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune.
În același timp, Washingtonul și-a consolidat poziția dominantă pe piața globală a exporturilor de armament. Cota SUA a crescut de la 36% la 42% din totalul exporturilor mondiale.
Schimbări în clasamentul exportatorilor
Pe locul al doilea în clasamentul exportatorilor se află Franța, cu 9,8% din exporturile globale de arme.
În schimb, cota Rusiei a scăzut semnificativ, de la 21% la 6,8%, după invazia pe scară largă a Ucrainei lansată în 2022.
În total, statele europene au ajuns să reprezinte 28% din exporturile globale de armament, de patru ori mai mult decât Rusia și de cinci ori mai mult decât China.
Situația din Orientul Mijlociu
Raportul arată că importurile de arme ale statelor din Orientul Mijlociu au scăzut cu 13% în ultimii cinci ani, deși Arabia Saudită și Qatar s-au numărat printre cei mai mari cumpărători individuali.
Potrivit cercetătorului SIPRI Pieter Wezeman, scăderea se explică prin comenzile foarte mari făcute anterior de Arabia Saudită, care încă nu au fost complet integrate.
Expertul a avertizat însă că tensiunile recente din regiune, inclusiv conflictul dintre Iran, Israel și Statele Unite, ar putea duce la o nouă creștere a achizițiilor de armament.
„În primul rând, vor înlocui echipamentele pe care le-au folosit, dar vor căuta să cumpere şi mai multe echipamente pentru a se proteja şi mai bine decât o pot face în prezent”, a explicat Wezeman.























































