„Bătaia secolului” în Brazilia: fotbaliștii s-au lovit cu pumnii și picioarele. Meciul Cruzeiro-Atlético Mineiro a avut 23 de eliminați!

0
Publicat:

Bătaia secolului în fotbalul din Brazilia a avut loc la partida Cruzeiro-Atlético Mineiro, care s-a terminat cu 23 de cartonașe roșii!

Portarul Everson, la finalul meciului FOTO Captură foto
Portarul Everson, la finalul meciului FOTO Captură foto

În Brazilia, au numit-o deja „încăierarea secolului”. A fost o bătaie brutală, cu toți împotriva tuturor, lovituri cu piciorul, cu pumnul și multe altele.

Derby-ul dintre Cruzeiro și Atlético Mineiro s-a încheiat cu 23 de cartonașe roșii, un număr fără precedent. Poliția militară a fost nevoită să intervină la finala Campionatului Mineiro.

În minutul 90, lucrurile au mers mult prea departe. O ciocnire între atacantul lui Cruzeiro, Christian, și portarul oaspeților, Everson, a stârnit haos și a declanșat o încăierare.

Momentul care a declanșat totul  FOTO Captură foto
Momentul care a declanșat totul FOTO Captură foto

Este meciul cu cele mai multe cartonașe roșii din istoria fotbalului brazilian. Recordul anterior, de 22, a fost atins în meci Portuguesa-Botafogo, în cadrul turneului Rio-São Paulo, Recordul precedent exista din 1954!.

Pe final, o ciocnire între Christian și portarul Everson a stârnit haos. Portarul oaspeților, furios de piciorul întins al adversarului său, a reacționat lovindu-l pe adversar de mai multe ori cu genunchiul la pământ.

Reacția a dezlănțuit ceva fără precedent. Câțiva jucători, precum Lucas Romero și Matheus Henrique, s-au repezit la Everson, bătându-se cu pumnii. Terenul s-a transformat într-un ring de box.

Hulk, în vârstă de 39 de ani, a fost lovit de Lucas Villalba și a început să arunce o serie de pumni în fața și gâtul adversarului său. Poliția a trebuit să intervină. 

Sancțiunile au fost uluitoare: 11 cartonașe roșii pentru Atlético Mineiro (inclusiv Hulk și Renan Lodi) și 12 pentru Cruzeiro. „Este deplorabil. Nu am mai văzut niciodată atâta violență în niciun meci de fotbal”, a recunoscut Hulk după meci. „Ar trebui să ne fie rușine”, a mai zis acesta.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite