Erdogan, după întâlnirea cu Putin: „Pacea nu-i departe”. Avertisment cu privire la Marea Neagră
0Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, proaspăt întors de la o întâlnire cu Vladimir Putin care a avut loc vineri, 12 decembrie, în Turkmenistan, a declarat că „pacea nu este departe, vedem asta”, sperând la o întrevedere și cu președintele SUA, Donald Trump, pentru a discuta despre planul pentru pace. De asemenea, Erdogan a subliniat că „Marea Neagră nu ar trebui considerată o zonă de confruntare.”

„După această întâlnire cu Putin, sperăm să avem ocazia să discutăm planul de pace şi cu preşedintele SUA, Trump. Pacea nu este departe, vedem asta”, a declarat Erdogan reporterilor la întoarcerea din Turkmenistan, scrie News.ro.
Erdogan i-a spus vineri lui Putin că un armistiţiu limitat în război, respectat în special în privinţa instalaţiilor energetice şi a porturilor, ar putea fi benefic.
Kremlinul a anunțat că întrevederea dintre Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan a vizat cooperarea economică bilaterală pentru a depăși presiunile internaționale.
În ceea ce priveşte Ucraina, Kremlinul menţionează că Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan au discutat despre „încercările europenilor de a confisca activele ruseşti. (...) Părţile au convenit că astfel de acţiuni nechibzuite din partea europenilor vor duce, de fapt, la distrugerea sistemului Bretton Woods şi a principiilor sistemului financiar internaţional”, a subliniat Kremlinul.
Erdogan: „Marea Neagră nu ar trebui considerată o zonă de confruntare”
Erdogan a mai punctat că „Marea Neagră nu ar trebui considerată o zonă de confruntare”, întrucât nu ar aduce beneficii nici Rusiei, nici Ucrainei, scrie Agerpres.
„Toată lumea are nevoie de o navigație sigură în Marea Neagră”, le-a declarat Erdogan jurnaliștilor la bordul avionului prezidențial.
Vineri, Rusia a atacat două porturi ucrainene, avariind trei nave turceşti, inclusiv o navă ce transporta provizii alimentare, au declarat oficiali ucraineni şi un armator, la câteva zile după ce Moscova a ameninţat că va izola Ucraina de ieşirea la mare.
Ministerul de Externe al Turciei a confirmat pagubele din portul Cernomorsk, adăugând că nu au fost raportate victime printre cetățenii turci.
„Reiterăm necesitatea unui acord prin care, pentru a preveni escaladarea conflictului în Marea Neagră, să fie suspendate atacurile care vizează siguranța navigației, precum și infrastructura energetică și portuară a părților”, se arată în declarația ministerului.
Turcia a avertizat în ultimele săptămâni în legătură cu o „escaladare îngrijorătoare” în Marea Neagră, după ce Ucraina a revendicat atacuri cu drone împotriva unor petroliere având legătură cu Rusia.
Turcia, care a menținut relații atât cu Moscova, cât și cu Kievul de la începerea războiului în februarie 2022, controlează strâmtoarea Bosfor, un coridor cheie pentru transportul grâului ucrainean și al petrolului rusesc către Marea Mediterană.























































