Românii se întorc către bănci pentru a-și lua o casă. Expert în imobiliare: „Piața și-a revenit după alegeri”
0Inflația ridicată transformă sectorul imobiliar în principala țintă pentru investiții, activele tangibile fiind percepute drept cea mai sigură garanție a valorii în timp. Indiferent de segment, apetitul românilor pentru achiziții se menține ridicat. Pe de o parte, investitorii caută să își securizeze capitalul, considerând piața imobiliară un „aur” veritabil, iar pe de altă parte, oamenii simpli apelează tot mai des la bănci pentru a-și asigura o locuință.

Datele recente indică o orientare clară a cumpărătorilor către bănci. Dacă anul trecut jumătate dintre tranzacții implicau fonduri proprii, în prezent 58% dintre achiziții se realizează prin credite cu garanție imobiliară, iar estimările arată că acest procent va atinge 60% până la finalul anului. Deși numărul total de tranzacții a scăzut ușor, cu aproximativ 3%, valoarea creditelor ipotecare a crescut, ceea ce sugerează o scumpire a unităților vândute sau o creditare mai consistentă per imobil.
În paralel, piața dezvoltatorilor trece printr-un proces de „profesionalizare” forțată. Noile reglementări legislative, care vizează eliminarea practicilor speculative, vor scoate din joc micii investitori de ocazie care construiau fără expertiză și fără finanțare solidă. Cei care rămân vor transfera însă costurile de conformare și de creditare în prețul final.
Eduard Uzunov: „Imobiliarele au fost dintotdeauna aurul”
Dincolo de piața creditelor de masă, segmentul premium și de lux urmează o logică diferită, dictată de inflație și de unicitatea proprietăților. Eduard Uzunov, fondatorul Regatta Real Estate, subliniază diferența majoră dintre piața generală și cea a proprietăților exclusiviste.
„Indică faptul că inflația generează investiție. Totuși, băncile care au mai multă sau mai puțină încredere în piața imobiliară acordă credite cu garanții serioase. Nu prea mă ocup de această piață. Mă ocup de piețe cu locații extraordinare și imobile speciale, fie că e vorba de comercial, rezidențial, industrial sau investiții”, a explicat Eduard Uzunov pentru „Adevărul”.
Acesta menționează fluctuațiile cauzate de contextul politic din prima parte a anului, care a frânat temporar elanul investitorilor, însă remarcă o revenire puternică în ultimele luni:
„Piața imobiliară la începutul anului a avut foarte rău de suferit, datorită unor zvonuri politice și unor declarații politice de prost augur. După alegeri a început să-și revină, iar acum oamenii se gândesc serios să investească, dar în locații speciale și în produse absolut superbe”.
Expertul în imobiliare de lux face o paralelă interesantă între piața auto exclusivistă și cea a proprietăților de top, sugerând că valoarea intrinsecă a unui activ primează în fața etichetei de preț.
„Dintotdeauna astea au fost aurul care vedeți că a crescut foarte tare. Imobiliarele au crescut foarte tare și atunci este evident, pentru că, cum să spun, valoarea în modul a unei proprietăți rămâne evidentă, chiar dacă valorile care sunt date de sume, sume... Păi stați puțin să facem o analogie. S-a ajuns ca un Rolls-Royce să coste patruzeci și două de milioane de euro, iar imobiliarele, că dacă am oferte, am oferte și de treizeci, cincizeci de milioane de euro, astea sunt doar is just a number, sunt doar numere”, a precizat Uzunov.
În ciuda instabilității financiare globale, încrederea în proprietățile bine poziționate rămâne neclintită.
„În toamnă și eu am avut această impresie. Acum, la sfârșitul anului, avem o revigorare. Produsele de calitate le vindem și sunt convins că nu se va întâmpla asta (n.red. o scădere). Inflația este prea mare, instabilitatea continuă din punct de vedere al piețelor financiare internaționale, iar investiția imobiliară în produse de locație, locație, locație este solid gold investment”, consideră acesta.
Reducerea dobânzilor de către BNR va accelera piața imobiliară
Un alt element cheie pentru perioada următoare îl reprezintă politica monetară a Băncii Naționale. Eduard Uzunov anticipează efecte benefice odată cu relaxarea condițiilor de creditare.
„Reducerea dobânzilor în imediata perioadă următoare va avea un impact pozitiv și, în continuare, un impact pozitiv, pentru că va crea o stabilitate mai puternică”, a conchis acesta.























































