Cum poate Europa să oprească războiul hibrid al Rusiei. Recomandările unui expert al Centrului Carnegie pentru Rusia și Eurasia de la Berlin
Alexandr Gabuev, director al Centrului Carnegie pentru Rusia și Eurasia de la Berlin, susține că Europa nu poate împiedica complet atacurile, dar are la îndemână mijloace de prevenire, de descurajare și chiar de negociere a unor limite.

Politicienii europeni caută cât mai repede o cale de a opri escaladarea campaniei hibride a Rusiei. Să împiedici complet încercările serviciilor de securitate rusești de a lovi în Europa obiective legate de ajutorul militar pentru Ucraina este însă practic imposibil.
Într-un articol pentru Financial Times, Alexandr Gabuev, directorul Centrului Carnegie pentru Rusia și Eurasia de la Berlin, scrie că Europa are nevoie de mijloace care să prevină astfel de atacuri, de o înțelegere a modului în care poate influența Kremlinul și de mecanisme prin care să limiteze relațiile cu Rusia.
Trei motive pentru care Kremlinul își intensifică campania
Potrivit autorului, Kremlinul are cel puțin trei motive să extindă războiul hibrid împotriva Europei.
Primul este că mulți producători europeni de armament livrează Ucrainei, pe care Rusia o consideră dușman. În plus, în Europa se află obiective care contribuie la dezvoltarea industriei ucrainene de apărare. Astfel, Europa a devenit pentru Ucraina un spate al frontului pe care Kremlinul vrea să-l slăbească.
Al doilea motiv, în opinia lui Gabuev, este dorința Rusiei de a se răzbuna pe Europa. Autoritățile ruse știu că sute de mii de militari ruși au murit din cauza armelor și muniției furnizate sau finanțate de Europa, dar și datorită informațiilor de securitate oferite de NATO. În plus, Ucraina lovește tot mai des economia militară rusă și infrastructura care o susține. Toate aceste pierderi sunt urmarea deciziei lui Vladimir Putin de a invada Ucraina, dar la Moscova nu se ține cont de acest lucru când sunt evaluate cauzele pierderilor.
„În schimb, există o mulțime de stimulente birocratice pentru a-i arăta lui Putin că serviciile sale secrete muncesc activ ca să facă Ucraina și Europa să plătească pentru asta", scrie autorul.
În sfârșit, Kremlinul mizează că, în timp, europenii vor înceta să sprijine Ucraina, din cauza presiunii exercitate asupra guvernelor de alegători cărora nu le pasă de soarta Kievului. Deocamdată, aceste așteptări nu se confirmă. Chiar și fără o schimbare a atitudinii europenilor față de Ucraina, Rusia are motive să continue campania hibridă, în special pentru a încerca să împiedice livrările militare din Europa și pentru a se răzbuna pentru pierderile suferite.
Riscul unei escaladări necontrolate
Gabuev subliniază că unii politicieni europeni consideră că răspunsul trebuie să constea în atacuri directe, pentru că Moscova, în opinia lor, poate fi oprită doar prin forță. O asemenea poziție poate duce însă la evoluții periculoase, fiindcă seamănă cu abordarea Kremlinului față de Occident.
Balticii exersează evacuarea în masă, România privește. Un general de armată descrie scenariul în care Rusia ajunge la gurile DunăriiRusia și țările europene ar putea astfel să alunece într-o escaladare necontrolată, fără reguli clare de stăpânire a ei, precum cele care existau în Războiul Rece în domeniul nuclear și în cel militar convențional. Într-un asemenea scenariu, un singur incident cu multe victime ar putea fi un pas spre un conflict mai amplu.
Ce poate face Europa
Autorul consideră că Europa are și alte posibilități de a răspunde amenințării rusești ferm, dar prudent. Pe fondul investițiilor mari în propria securitate și în capacitățile militare, o parte din bani ar trebui direcționată spre securitatea internă. Este vorba despre mai multe fonduri pentru poliție, pentru serviciile de contraspionaj și de antiterorism, care au resurse insuficiente, și despre o cooperare mai strânsă între aceste instituții.
„Europa intră într-o perioadă periculoasă, în care mulți dintre tinerii ei se pot radicaliza organic sub influența imaginilor care vin constant din Orientul Mijlociu și din Africa, iar apoi pot deveni victime ale exploatării de către teroriști sau de către state ostile, precum Rusia și Iranul. Continentul a rezolvat cu succes această problemă după 11 septembrie, iar acum este nevoie de un efort similar al unei întregi generații", scrie Gabuev.
El adaugă că tehnologiile moderne, inclusiv inteligența artificială, pot fi un sprijin important pentru Europa. Dacă politicienii se îndoiesc de fiabilitatea SUA, țările europene au propriile companii capabile să contribuie la consolidarea securității.
Atenția acordată apărării nu trebuie, în opinia autorului, să însemne renunțarea la capacitatea de a răspunde acțiunilor Rusiei. Europa poate transmite clar Moscovei că orice atac va avea consecințe, inclusiv prin creșterea sprijinului pentru operațiunile ucrainene. O asemenea abordare ar putea deveni un instrument de presiune pentru a aduce Kremlinul la negocieri privind limitarea războiului hibrid.
Negocieri pentru protejarea obiectivelor civile
Deși probabil nu se vor putea opri complet atacurile rusești, Rusia ar putea fi atrasă într-o discuție despre o listă de obiective civile care să nu devină ținte pentru niciuna dintre părți. Ar putea fi, de exemplu, aeroporturile folosite exclusiv în scopuri civile.
Gabuev admite că scepticismul specialiștilor NATO față de asemenea negocieri este de înțeles. Ei le pot considera o pierdere de timp, din cauza disprețului Kremlinului față de viața omului și a nivelului scăzut de încredere între serviciile de informații. Chiar și cu riscul eșecului, autorul crede însă că merită încercat să fie convinsă Rusia să accepte anumite limite, purtând negocierile dintr-o poziție de forță, pentru că un asemenea pas ar putea salva vieți.




















































