Cum își răcoreau grecii casele acum 2.000 de ani, fără aer condiționat. Trucurile care funcționează și astăzi

Fără aer condiționat, ventilatoare sau tehnologii moderne, grecii antici reușeau să facă față verilor fierbinți din Mediterana. Pereții groși, curțile interioare și orientarea locuințelor aveau un rol esențial în menținerea confortului termic.

Assos este un sat pitoresc din Kefalonia, Grecia Foto: sursa: C. Mazilu

Cu aproximativ 2.000 de ani în urmă, locuitorii regiunii mediteraneene foloseau principii de construcție care permiteau limitarea încălzirii locuințelor în timpul zilei și răcirea acestora pe timpul nopții. Nu era vorba despre un singur truc, ci despre o combinație atentă de materiale, orientare, umbră și ventilație naturală. 

Pereții groși țineau căldura la distanță

Unul dintre cele mai importante elemente era reprezentat de materialele folosite la construcție. Piatra, pământul și alte materiale naturale au o masă termică ridicată, ceea ce înseamnă că pot absorbi și reține cantități importante de căldură, potrivit Blic.

În cazul pereților groși, căldura acumulată în timpul zilei nu ajunge imediat în interiorul locuinței. Astfel, chiar dacă afară temperaturile erau foarte ridicate, încăperile puteau rămâne mai răcoroase pentru o perioadă mai lungă. După apus, când temperaturile începeau să scadă, căldura acumulată de ziduri era eliberată treptat. Aerisirea nocturnă contribuia apoi la răcirea spațiilor și a elementelor de construcție.

Acesta este unul dintre motivele pentru care unele case tradiționale din piatră din regiunea mediteraneană pot părea surprinzător de răcoroase chiar și în zilele toride.

Umbra era mai importantă decât răcirea

Grecii antici încercau să prevină supraîncălzirea locuinței înainte ca aceasta să se producă.

Copacii, pergolele, zonele acoperite și curțile interioare ofereau umbră și protejau pereții și ferestrele de razele directe ale soarelui. În acest fel, o cantitate mai mică de energie solară ajungea să încălzească locuința.

Vegetația putea avea un rol dublu. Copacii foioși ofereau o umbră bogată în timpul verii, iar iarna, după căderea frunzelor, permiteau pătrunderea unei cantități mai mari de lumină solară.

Principiul este folosit și în prezent în arhitectura sustenabilă: este mai eficient să împiedici căldura solară să intre în casă decât să încerci să răcești ulterior un spațiu deja supraîncălzit.

Casele erau orientate în funcție de soare

Poziția unei locuințe nu era întotdeauna aleasă întâmplător. În Grecia antică, orientarea clădirilor și dispunerea încăperilor puteau fi adaptate la traiectoria soarelui.

Un exemplu cunoscut este reprezentat de locuințele din anticul Olynthus, unde camerele erau organizate în jurul unor curți interioare. Dispunerea permitea controlarea mai bună a expunerii la soare în funcție de anotimp. Ideea era ca locuința să beneficieze de căldura soarelui atunci când aceasta era utilă, în special în sezonul rece, dar să fie protejată de radiația solară excesivă în timpul verii.

Curțile și spațiile acoperite ofereau, în același timp, zone umbrite în care oamenii puteau petrece timpul în aer liber în cele mai calde ore ale zilei.

Aerul rece al nopții era folosit ca „sistem de răcire”

Un alt principiu simplu, dar eficient, era folosirea temperaturilor mai scăzute din timpul nopții. Atunci când aerul exterior devenea mai rece decât cel din interior, ferestrele și ușile puteau fi deschise pentru a permite circulația naturală a aerului.

Curentul de aer ajuta la evacuarea căldurii acumulate în timpul zilei. În același timp, pereții și celelalte elemente ale clădirii se răceau.

Dimineața, când soarele începea să încălzească puternic exteriorul, deschiderile puteau fi închise. Obloanele, jaluzelele sau alte elemente de umbrire reduceau apoi cantitatea de radiație solară care ajungea în interior.

Niciuna dintre aceste metode nu poate înlocui în toate situațiile aerul condiționat modern, mai ales în timpul unor perioade lungi de caniculă. Ele demonstrează, însă, cât de mult poate influența confortul termic modul în care este proiectată o clădire.

Pereții cu masă termică ridicată, umbrirea ferestrelor, vegetația, orientarea clădirii și ventilația naturală sunt principii care se regăsesc și astăzi în arhitectura și în proiectarea clădirilor eficiente energetic.