Cinci persoane, blocate într-o peșteră din Slovenia din cauza ploilor torențiale. Salvatorii nu pot să ajungă la ele

0
Publicat:

Cinci persoane au rămas blocate într-o peşteră din sud-vestul Sloveniei de sâmbătă după-amiază, după ce nivelul apelor a crescut în urma ploilor torenţiale, motiv pentru care salvatorii nu au reuşit să-i scoată la suprafaţă.

Grupul, care include trei membri ai unei familii, precum şi doi ghizi turistici, se pare că s-au adăpostit într-un loc sigur din peştera Krizna, care are o lungime de 8,2 kilometri şi care poate fi vizitată doar cu barca, a relatat presa locală duminică, informează Reuters, citată de Agerpres.

Cele 5 persoane au rămas blocate în peșteră din cauza ploilor torențiale FOTO Arhivă Shutterstock
Cele 5 persoane au rămas blocate în peșteră din cauza ploilor torențiale FOTO Arhivă Shutterstock

Sâmbătă seară, salvatorii au reuşit să ajungă pentru scurt timp la grupul de persoane blocate, cărora le-au adus alimente, apă, un cort încălzit, au declarat duminică oficiali din domeniul protecţiei civile.

Dar întrucât grupul se afla la peste doi kilometri depărtare de intrarea în peşteră, o altă echipă de scafandri va avea nevoie de trei până la patru ore ca să ajungă la ei, au precizat oficialii, adăugând că salvarea acestora depinde de momentul când nivelul apelor va scădea, a relatat agenţia de presă STA.

E posibil ca acest lucru să se întâmple pe parcursul nopţii de duminică, dar ar mai putea dura alte două zile.

Krizna, un lanţ de lacuri subterane cu apă de culoarea smaraldului, este al patrulea cel mai mare ecosistem de peşteri din lume din punctul de vedere al biodiversităţii. 

Vremea rea a făcut prăpăd în Europa

Vremea rea a făcut ravagii în Europa. În urmă cu câteva zile au fost coduri roșii de inundații în Franța și Germania, în timp ce Suedia este vizată de o alertă portocalie de vânt și ninsori puternice. Ministerul român de Externe a emis avertizări de călătorie pentru aceste țări.  

 În nordul Franței, sute de oameni au fost evacuați cu bărcile pneumatice. Umflate de ploaie, râurile au ieșit din matcă si au inundat străzile. Pentru acești oameni, experiența are un gust amar de deja-vu. Zona este inundată pentru a doua oară în numai două luni.

"Tocmai am fost evacuați de pompieri și vom fi cazați, undeva, având în vedere că apa din locuința noastră a atins deja 50 de centimetri și nu putem locui aici, pentru moment", spune un bărbat. În Germania, nordul și vestul țării sunt afectate. Situația este critică în Oldenburg, unde apele râului Hunte amenință orașul. Echipele de intervenție, ajutați de localnici au ridicat diguri temporare, dar se anunță vreme extremă. Meteorologii au anunțat ploi torențiale pentru următoarele zile.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite