Christine Lagarde dezvăluie motivul pentru care a apărut cu plasturi pe față: „Nu e vorba de kick-boxing în Thailanda”
Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a explicat că plasturii vizibili pe fața sa într-o înregistrare video recentă au fost necesari în urma unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unui cancer de piele. Declarația vine după ce imaginile au stârnit speculații pe rețelele de socializare.

Lagarde a explicat, într-un mesaj video intern adresat angajaților BCE, că a suferit o intervenție minoră la începutul săptămânii.
„Știu că arăt ciudat. Nu e vorba de kick-boxing în Thailanda”, a glumit aceasta, făcând referire la participarea sa la reuniunile anuale ale Fondului Monetar Internațional, desfășurate la Bangkok, relatează Politico.
„Este doar un mic cancer de piele care trebuia îndepărtat”, a precizat șefa BCE.
Lagarde a explicat că plasturii sunt consecința unei mici intervenții chirurgicale și i-a îndemnat pe oameni să urmeze recomandările medicilor și să își verifice periodic pielea. Reprezentanții Băncii Centrale Europene au refuzat să ofere alte comentarii, făcând trimitere la declarația publicată de Lagarde.
Christine Lagarde va pleca de la conducerea BCE în februarie 2027
Dezvăluirile privind intervenția medicală au venit în aceeași zi în care Christine Lagarde a anunțat că va demisiona de la conducerea BCE la 7 februarie 2027, înainte de încheierea oficială a mandatului său.
Decizia pune capăt speculațiilor din ultimele luni privind viitorul său la conducerea instituției. BCE nu a precizat care sunt planurile imediate ale lui Lagarde după plecare.
Potrivit unui oficial familiarizat cu poziția acesteia, citat de Politico sub protecția anonimatului, decizia a fost luată cu aproape un an înainte de încheierea mandatului pentru a-i oferi mai multă libertate de exprimare și posibilitatea de a se implica în chestiuni care nu țin de politica monetară.




















































