Ce crede Volodimir Zelenski despre Putin și sfârșitul războiului: „El nici nu mai poate decide“

0
Publicat:

Prezent în România, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu pentru Digi24, că Vladimir Putin nu vrea să oprească războiul din Ucraina.

Volodimir Zelenski face declarații de presă la Palatul Cotroceni FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Volodimir Zelenski face declarații de presă la Palatul Cotroceni FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Întrebat dacă ar strânge mâna însângerată a lui Vladimir Putin pentru a opri războiul din Ucraina, președintele Ucrainei a spus că președintele rus nu vrea să înceteze conflictul. „O să fiu foarte sincer. El nici nu mai poate decide. Nu vrea să termine nimic, nu este interesat, nu o să se întâmple niciodată. Dacă vrei sa oprești războiul faci tot ce e nevoie pentru a-l opri. Vorbești cu toți oamenii care sunt pregătiți să negocieze. Nu vrea”, i-a răspuns Zelenski jurnalistului Digi24, Cosmin Prelipceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei. Oficialul român a asigurat partea ucraineană de continuarea sprijinului multidimensional, inclusiv militar.

„L-am asigurat de hotărârea României şi a societăţii româneşti de a continua sprijinul multidimensional şi consistent pentru Ucraina şi poporul ucrainean, inclusiv militar, cât va fi nevoie, până la victoria împotriva agresiunii ruse“, a afirmat Klaus Iohannis.

Zelenski a spus că au discutat şi despre situaţia de pe front şi despre solicitările lor militare. „Vor fi noutăţi bune despre artilerie şi despre sistemele antiaeriene”, a arătat el.

În România se cunoaşte foarte bine cît de periculos este terorismul rusesc, cât de periculoase sunt rachetele şi dronele, care atacă permanent regiunea Odessa, satele şi localităţile din apropierea graniţelor României. Este un pericol nu numai pentru statul nostru, e un pericol pentru toţi. (..) România este o ţară garant de asigurare alimentară a lumii întregi”, a spus Zelenski, precizând că se folosesc porturile de pe Dunăre, din România, care asigură necesităţile de alimente pentru alte ţări.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite