Ancheta cu privire la agresarea militarului francez "avansează"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Ancheta asupra agresării tânărului militar rănit la nivelul gâtului cu o armă albă sâmbătă, la Paris, în timp ce se afla într-o misiune de patrulare în cartierul de afaceri La Défense "avansează" în privinţa identificării agresorului, potrivit unor surse apropiate investigaţiei, relatează AFP.

O înregistrare video îl arată pe presupusul agresor - care poartă o pălărie şi haine de culaore închisă - rugându-se, cu câteva minute înainte de agresiune, precizează aceleaşi surse.

Poliţiştii au găsit în apropiere de locul unde a fost comisă agresiunea un sac din plastic în care se afla o sticlă, un cuţit şi resturi.

Contactat luni dimineaţa de postul Canal+, ministrul de Interne Manuel Valls a declarat că anchetatorii din cadrul Brigăzii criminalistice dispun de "piste serioase".

Victima, Cédric Cordiez, a fost externată luni dimineaţa de la spitalul militar în care a primit îngrijiri.

Militarul rănit participa la o misiune de patrulare împreună cu doi camarazi şi a fost lovit pe la spate, la nivelul gâtului, cu o armă albă.

Această agresiune a avut loc după trei zile de la asasinarea miercuri, la Londra, a unui militar britanic de către doi islamişti radicali. Nicio legătură nu a fost stabilită de către anchetatori, până în acest moment, între cele două agresiuni.

Parchetul pentru luptă împotriva terorismului de la Paris a deschis o anchetă. "Este necesar să menţinem toate ipotezele şi nu neglijăm niciuna", a declarat sâmbătă preşedintele François Hollande.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite