Alegerile legislative din Ucraina, amânate cu o săptămână
Preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko a anunţat luni că va amâna până la 14 decembrie alegerile legislative anticipate şi că Parlamentul dizolvat va fi refăcut pentru câteva zile, în vederea adoptării unor legi pentru a combate efectele crizei financiare, relatează AFP, citată de NewsIn.
"Am hotărât să amân votul până la 14 decembrie 2008. Sunt dezolat să constat că decretul meu privind organizarea alegerilor legislative anticipate la 7 decembrie nu a fost pus în aplicare până în prezent", a declarat şeful statului pentru televiziunea ucraineană.
"Voi semna azi un decret pentru reluarea lucrărilor Parlamentului timp de câteva zile", pentru ca deputaţii să voteze "amendamente la buget şi câteva zeci de legi" împotriva crizei, a adăugat el.
Iuşcenko fixase iniţial la 7 decembrie desfăşurarea alegerilor anticipate, pe fondul luptei pentru putere dintre preşedinte şi premierul Iulia Timoşenko, însă susţinătorii acesteia din urmă au blocat în instanţă punerea în aplicare a deciziei şefului statului.
De atunci, ţara se confruntă, însă, cu o criză financiară gravă, iar fără Parlament nu a putut fi adoptată nicio măsură de luptă împotriva acestei situaţii.





















































